3. «Cum să amenajăm noua Rusie?», de Alexandr Soljenițân

CEASUL COMUNISMULUI a bătut pentru ultima dată.

Edificiul lui de beton încă nu s-a prăbușit.

Cum să procedăm noi ca nu cumva, în loc de eliberare, să ajungem striviți sub ruinele lui?

Am ajuns la ultima suflare

CARE DINTRE NOI nu ne cunoaște necazurile, chiar și camuflate de mincinoasa statistică? Șaptezeci de ani ne-am târât după oarba și maligna utopie marxist-leninistă, încarcerând și trecând printr-un inept condus și autodistrugător „Război de apărare a patriei” o treime din populație. Ne-am pierdut prosperitatea de odinioară, am șters de pe fața pământului țărănimea și satele ei, am suprimat însuși sensul de a crește grâne, iar pământul l-am dezvățat să dea roade, transformându-l în mlaștină și pârloagă. (...) Lăsată în paragină e sănătatea noastră, iar leac nu avem; am uitat până și de hrana sănătoasă, și de milioanele de oameni lipsiți de locuință, și de neajutorata nelegiuire solitară, care se întinde și domină până și cele mai îndepărtate cătune, – iar noi ținem cu dinții să nu cumva să fim lipsiți de ireprimabila noastră beție.

Așa e făcut omul că, poate suferi absurdul și umilința situației o viață – dar nu cumva șă încerce cineva să ne supere, să critice a noastră N a ț i u n e! Aici nimic nu ne mai reține în limitele veșnicii noastre smerenii, aici într-un furios acces de curaj înșfăcăm pietre, bețe, ascuțișuri, arme și ne aruncăm asupra vecinilor, să le dăm foc la casă și să-i omorâm. Asta e natura umană: nimic nu ne va convinge că foamea, sărăcia, moartea prematură și moartea infantilă – că oricare dintre aceste nenorociri - sunt primordiale în fața mândriei noastre!
Din acest motiv, propunându-ne pașii necesari tratamentului și funcționării noului stat, suntem nevoiți să începem nu de la ulcerele mocninde, nu de la amuțitoarele strădanii – ci de la răspunsul dat întrebării: ce se întâmplă cu această națiune? [...]

Oare totul se reduce la forma de guvernământ

TREBUIE RECUNOSCUT următorul fapt: tot secolul XX a fost pierdut, într-o manieră brutală, de țara noastră; realizările gălăgios aclamate sunt în totalitate fantasme. Dintr-o stare de înflorire suntem azvârliți în semi-sălbăticie. Suntem prinși în descompunere. Astăzi se poartă discuții înflăcărate: ce formă de guvernământ ni se va potrivi de acum înainte și care nu - de parca asta ar fi soluția la tot. Și alt lucru intens discutat: ce nou partid incisiv sau „front” ne-ar duce spre succes acum. Dar astăzi să reînvii nu înseamnă doar să găsești cea mai comodă formă de guvernământ și să îi ticluiești în grabă o constituție pe măsură, paragraful 1, paragraful 45. E necesar să fim mai precauți decât flușturaticii noștri bunici – tați ai revoluției din '17, să nu repetăm haosul revoluției din Februarie, să nu devenim iarăși jucăria lozincilor atractive și a oratorilor ce se îneacă în propria demagogie, să nu ajungem iarăși, benevol, victimele rușinii publice.

O schimbare hotărâtă a puterii necesită responsabilitate și cugetare. Nu orice idee novatoare ne conduce direct spre o viață mai bună. Incomparabilii noștri critici din 1916, odată ce au obținut puterea, în doar câteva luni s-au dovedit a nu fi pregătiți și au devastat totul. Nu există nimic din care să rezulte că noii veniți se vor dovedi a fi limpezi în gândire și perspicace. În mijlocul mitingurilor clocotinde și a nou-născutelor partiduțe politice, nu observăm cum iarăși am tras pe noi straiele ponosite ale lui Februarie – straiele celor opt luni blestemate ale anului '17. Alții, observând, exclamă într-un orb extaz: „O nouă Revoluție din Februarie!”. (Pentru a face coincidența completă, s-au ivit deja și steagurile negre arborate de anarhiști).

După trei sferturi de veac în care statul își înghițea proprii cetățeni, dacă tot am plătit un preț atât de mare, dacă tot s-au întâmplat lucrurile astfel, dacă tot ne găsim pe marginea spectrului politic, unde e atât de mare forța puterii centrale, - nu ar trebui să ne grăbim, mișcându-ne în mod nesăbuit spre haos: anarhia e moarte în prima instanță, așa cum am fost deja învățați de anul 1917.

În cazul în care nu suntem însetați de revoluție, statul trebuie să rămână stabil și să preia treptat puterea. La rândul său, statutul deja creat al unei ferme puteri prezidențiale ne va fi de folos mult timp încolo. În acumularea de facto a necazurilor noastre, complicată de inevitabila diviziune a republicilor periferice, - e imposibil să rezolvăm imediat problema pământului, alimentației, locuințelor, proprietății, finanțelor, armatei și a structurii statale, toate laolaltă. Câte ceva din modul actual de guvernare trebuie acceptat din simplul motiv că există.

Bineînțeles, treptat vom rearanja organismul statal. Nu e chibzuit să ne apucăm de toate odată, mai degrabă ar fi bine să începem de la un capăt. E clar: de jos, de la nivel local. În condițiile unui guvern central puternic urmează să extindem, cu răbdare și insistență, drepturile administrației locale.

Desigur, o anumită formă politică va fi acceptată în final, dar din cauza completei noastre lipse de experiență nu va fi din start de succes și bine adaptată la necesitățile specifice ale țării noastre. Trebuie să ne găsim propriul drum. Actualmente suntem autoinfluențați de ideea că nu avem nevoie să căutăm propriul drum, că nu avem lucruri asupra căror să medităm, ci mai degrabă e firesc să copiem cât mai repede ,,modul în care se face în Vest”.

Iar în Vest se procedează în multe moduri diferite! Fiecare stat își are propria tradiție. Doar noi nu avem nevoie nici să ne uităm prin alte părți, nici să ascultăm ceea ce spuneau încă înainte de nașterea noastră oamenii inteligenți.

Să spunem și asta: forma de guvernământ are importanță secundară față de oxigenul relațiilor sociale. Dacă oamenii sunt nobili – e funcțional orice mod de guvernare de bună credință; în cazul in care avem de-a face cu o societate de oameni înfuriați și josnici – devine insuportabilă și cea mai rafinată democrație. Lipsa de adevăr și cinste, vizibilă la oameni, va apărea inevitabil în orice formă de guvernare politică.

Viața politică nu e nici de departe cel mai important aspect al existenței umane, politica nu e deloc ocupația predilectă pentru majoritatea oamenilor. Cu cât mai cadențat decurge într-un stat viața politică, cu atât mai mult se pierde din latura spirituală a existenței. Politica nu trebuie să înghită puterea sufletului și pornirile creative ale oamenilor. Pe lângă drepturi, omul are nevoie să stea ferm pe poziții în apărarea sufletului său, lăsându-i libertatea pentru latura meditativă și sentimentală a vieții.

* Articol apărut în 18 septembrie 1990, simultan, în: Komsomolskaya pravda, ediție specială (sub forma unei broșuri adiționale) și în revista Literaturnaya gazeta, № 38 (5312)

(«Cum să amenajăm noua Rusie?», de Alexandr Soljenițân, traducere din limba rusă în limba română de Ecaterina Moroz și Petru Istrate // La Mongolu, № 6, 2021, Cluj-Napoca, P.4-5. – ISSN: 2668-3970)