- «Loverboy» și «Din dragoste cu cele mai bune intenții» – filmele românești ale anului 2011

Cele mai premiate filme româneşti din anul 2011, pe care vi le recomand cu încredere, «Loverboy» şi «Din dragoste cu cele mai bune intenţii», sunt două ecranizări având ca tematică iubirea, văzută din perspective diferite.

«Loverboy», o peliculă selectată în cadrul Festivalului de la Cannes, reprezintă o poveste de iubire atipică, regizată de Cătălin Mitulescu, cel care în 2010 a fost scenaristul unui alt film premiat la Berlin cu Ursul de Argint pentru «Eu când vreau să fluier, fluier», ambele apariţii cinematografice fiind o producţie Strada Film.

Termenul «loverboy» e împrumutat din limbajul poliţiştilor, semnificând o metodă de racolare a fetelor. E un fenomen întâlnit în România de azi: fata de pe stradă se îndrăgosteşte şi lucrează pentru poliţist, uneori ajungându-se chiar la căsătorie. Loverboy-ul trebuie să aibă câteva atribute caracteristice: să accepte un compromis (să-şi împrumute iubita, devenind «peşte»), care-l consumă şi-l face să se lase, mai devreme sau mai târziu, având însă puterea să rămâna cu ea; să poată face o femeie să se îndrăgostească de el; să fie dependent de adrenalină; să se implice în relaţie ca să funcţioneze aranjamentul.

Motto-ul din «Loverboy» este edificator: Prima dragoste n-a fost niciodată mai periculoasă. Acţiunea filmului are loc între Cernavodă şi Constanţa, senzaţia părând de izolare într-un ţinut al nimănui, dominat de zgomot şi uneori brutalitate.

Filmul îi are în rolurile principale pe deja cunoscuţii George Piştereanu şi Ada Condeescu, relaţia indolentă dintre cei doi (în film joacă cuplul Luca – Veli) ocupând majoritatea acţiunii (chiar dacă la începutul ei apar alte iubite ale loverboy-ului) şi fiind cel mai bine redată prin gesturi mici care trădează sentimente ascunse şi o oarecare duritate.

Tema drumului pe care Luca rulează cu nedespărţitul său scuter apare atât în incipit, cât şi la final, sugerând continuarea practicării acestei meserii inedite, în care va continua să vâneze şi să fie vânat.

Povestea e presărată cu mai multe scene de dragoste, iar dialogurile celor doi protagonişti par destul de sălbatice pentru orice privitor. Remarcăm atmosfera extremă şi vulnerabilă din jurul loverboy-ului, finalul fiind unul deschis.

«Din dragoste cu cele mai bune intenţii» e un thriller psihologic, axându-se pe o poveste emoţionantă, filmată într-o manieră neobişnuită. Pelicula, avându-l ca senarist şi regizor pe Adrian Sitaru, a câştigat Marele Premiu la Festivalul de la Locarno, iar actorul Bogdan Dumitrache (interpretându-l pe Alex) a luat premiul pentru cel mai bun actor în rolul principal.

Filmul impresionează prin simplitatea poveştii de viaţă (din care nu lipsesc medici şi pacienţi, cu părinţi şi copii, cu soţi şi soţii, cu prieteni la o bere) şi, mai ales, prin implicarea totală, uneori exagerată, uşor nevrotică, a protagonistului, care, pus în faţa posibilităţii de a-şi pierde mama, devine iraţional şi irascibil.

Acţiunea acestei ecranizări se limitează la patru zile, trăite intens de un tânăr din Deva, stabilit la Bucureşti, care se va maturiza imediat ce va afla că mama lui (o profesoară aflată în pragul pensionării) a suferit un atac cerebral, comportându-se ca un părinte responsabil. Ajuns acasă, stă trei zile mai mult lângă mamă în spital, tot timpul căutând soluţii, mai bune decât cele existente, chiar dacă nu întotdeauna erau necesare.

Alex e un personaj care are un comportament contradictoriu: pe măsură ce mama lui este mai bine, el devine mai agitat, tinzând să se certe cu toată lumea. Demn de evidenţiat este jocul actoricesc al personajelor secundare, interpretate de nu mai puţin celebrii Marian Râlea, Nataşa Raab şi Alina Grigore.

Ambele filme au elemente comune precum: tema dominantă (iubirea văzută din unghiuri diferite), recunoaştere şi premii internaţionale (la Cannes şi Locarno), anul apariţiei (2011), durata lor (cca. 100 de minute), doi actori care au jucat în amândouă (Bogdan Dumitrache şi Clara Vodă), o atmosferă agitată, dar captivantă.

Vizionare plăcută!

(«A[p]titudini», № 4)