9. Tărâmuri nemțene

Meleagurile nemţene mă duc cu gândul la dragii mei părinţi, mama rămânând pentru mine «centrum mundi», la «casa amintirii» bunicilor, la regretatul frate, dar şi la şcoala în care am făcut primii paşi, unde am aflat de fosta mănăstire de călugăriţe sau despre faptul că învăţătorul Mihai Busuioc, un model pentru orice dascăl, cel descris de Mihail Sadoveanu în DomnuTrandafir, a văzut lumina zilei în satul meu natal, şi, desigur, la Dealul Boiştea (579 m), cu releele de televiziune şi telefonie.

Boiştea natală, situată la o «aruncătură de băţ» de Târgu Neamţ, nu departe de Humuleştii copilăriei lui Nică, a fost descrisă atât de expresiv de povestitorul românilor în ale sale Amintiri din copilărie,Ion Creangă subliniind hărnicia, bogăţia, sinceritatea şi corectitudinea oamenilor acestui ţinut mirific: «Din jos vin satele Boiştea şi Ghindăoanii, care înjugă numai boi ungureşti la carăle lor; unde plugurile rămân singurele pe brazdă în ţarină, cu săptămânile, prisăcile fără prisăcar, holdele fără jitar, şi nime nu se atinge de ele; iar oamenii din aceste sate nu ştiu ce-i judecata».

În anii de liceu am cunoscut oraşul de pe Valea Ozanei. La Colegiul Naţional «Ştefan cel Mare» din Târgu Neamţ, fiind la secţia Umană, am îndrăgit, graţie vocaţiei doamnei prof. Manole Florentina, limba latină, începând să mă obişnuiesc cu dificilele traduceri din literatura lui Cicero, Caesar sau Quintilian. Atunci am descoperit primele elemente de retorică, despre care, în perioada studiilor moscovite, am aflat informaţii preţioase de la un adevărat magistru, prof. univ. dr. şi oratorul rus Vladimir Ivanovici Annuşkin.

Treptat am descoperit pasiunea pentru limba rusă, cu inegalabila literatură, «vinovat» fiind mentorul meu, prof. Ionescu Tiberiu, cel care mi-a insuflat dragostea pentru poeziile lui A.S. Puşkin, M.I. Lermontov sau S. A. Esenin. Personalitatea celui care, între multe altele, a fost primul traducător, împreună cu Sergiu Adam, al nuvelei O zi din viaţa lui Ivan Denisovici de Al. Soljeniţîn, era covârşitoare, dumnealui formând atâtea generaţii, printre care Liviu Iurea sau Sorin Corlăţeanu. După cum voi înţelege peste ani, aveam la catedră un profesor cu pregătire de nivel universitar.

Mi-au rămas în minte crâmpeie de la orele de limba şi literatura română, când d-ra dirigintă Cucoş Maria ne prezenta cu multă pasiune creaţiile şi comentariile liricii lui M. Eminescu sau prozei lui Ion Creangă. Ţin minte că la una dintre ore a fost invitat Nicolae Popa, custodele muzeului «Ion Creangă» din Humuleşti, autorul dăruindu-ne cu dedicaţie volumul său de eseuri Creangă sau arta fericirii.

Excursiile din perioada copilăriei în zona Neamţului au început cu localitatea învecinată, Târpeşti, vizitând ineditul Muzeu de măşti popularе, antropomorfe şi zoomorfe, cu mănăstirile din zonă (Neamţ, Agapia, Secu, Sihăstria, Văratec), cu renumitul Muzeu Memorial «Ion Creangă» din Humuleşti, cu emoţionanta Casă Memorială «Veronica Micle», cu impunătorul Muzeu de Istorie şi Etnografie, şi, cu plăieşii din legendara Cetatea Neamţ, toate trei obiective turistice fiind situate în Târgu Neamţ, localitate atestată documentar încă din 1391. Aceste plimbări literare mă duc cu gândul la «mingea pierdută» a copilăriei, dar şi la «mingea găsită» în albumul cu amintiri – сa să-l parafrazăm pe Vladimir Nabokov.

Medievala Cetatea Neamţ, construită în vremea domnitorului Moldovei Petru I Muşat, reprezintă cartea de vizită a oraşului de sub Culmea Pleşului, ruinele ei inspirând o pleiadă de scriitori români: «Mâne, poate, când iubirea pentru trecutul nostru va fi mai mare şi se va arăta în felul ce se cuvine, comorile îngropate vor ieşi la iveală, dezvăluind mai bine cultura vechilor timpuri» (N. Iorga, Note de călătorie); «Neamţul, cetate aşezată pe râul cu acelaşi nume, care este zidită pe un munte foarte înalt şi este atât de întărit din fire, încât pare să înfrunte orice atac vrăjmaş» (D. Cantemir, DescriptioMoldaviae); «Îndată se făcu loc moldovenilor, carii, luându-şi răniţii, se îndreptară cătră munţi, în vreme ce oastea se cobora încet la vale; iar cetatea cu porţile deschise, purtând pe zidurile sale urmele boambelor duşmăneşti, rămase singură pe culmea înverzită, ca un mare schelet de uriaş» (C. Negruzzi, Sobieski şi românii), «Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel, / Unde cură-n vale un râu mititel» (D. Bolintineanu, Muma lui Ştefan cel Mare), «Iar deasupra Condrenilor, pe vârful unui deal nalt şi plin de tihărăi, se află vestita Cetatea Neamţului, îngrădită cu pustiu şi acoperită cu fulger» (I. Creangă, Amintiri din copilărie), «Dar se-ntorc spre zid plăieşii; / Văd pe şes un nor de oşti. / - „Măi Istrate, tu-i cunoşti: / Turcii sunt?” – „Ba, parcă leşii, / „Vin încoace.” – „Pâi, sînt proşti?” / Bat şi ei cel drum, ca mânzul, / Să ne strice nouă prânzul.» (G. Coşbuc, Cetatea Neamţului), «Dăm iarăşi în şoseaua ce trece prin dumbrava de stejari şi de la Coverga, ne lăsăm la dreapta pe valea Nemţişorului în satul Vînători şi ne oprim pe prundul Ozanei, sub malul râpos, înalt, pe fruntea căruia stă, ca o coroană, fantastica ruină a Cetăţii Neamţului», «Trufaşa clădire-şi rânduia încăperile în patru aripi mari, lăsând între ele o curte, în mijlocul curţii o bisericuţă, din altarul căreia pornea pe sub pământ tainiţa scăpării, o hrubă boltită, ce răspundea departe, afară din cetate. Puternic înfipt în mijlocul unui grind stâncos, având în spate întunecime de codru, în faţă prăpastie sub metereze înalte, şi vedere largă pe toată valea, cuibul acesta de vulturi, cum îl numesc legendele, a înfruntat adesea c-o mână de voinici oştiri năvălitoare, şi-n şase veacuri de nepătată mândrie, o singură dată s-a deschi porţile fără luptă, ş-atuncea nu unui cuceritor străin, ci falnicului domn al tuturor românilor – Mihai Viteazul», «Ce de lucruri n-ar şti să povestească de-ar avea grai ruinele acestea! Când te gândeşti c-a fost atâta viaţă aici... inimi care s-au iubit, ochi cari-au plâns, viteji cari şi-au vărsat sângele pe zidurile acestea!» (A. Vlahuţă, România pitorească), «Alăturea în umbra depărtării, stătea nemişcată şi gânditoare, pare-că, vestita Cetate a Neamţului, cetatea lui Ştefan, martoră nepieritoare a gloriei noastre trecute» (C. Hogaş, Pe drumuri de munte), «Şi printre căsuţele acestea, printre creţurile coastei sălbatice şi pustii, prin negrul pădurii care acoperă măgura, se zăreşte trista rămăşiţă a Cetăţii Neamţului. Stă neclintită în moartea ei, îşi zugrăveşte lămurit colţurile rupte pe pânza limpede a cerului», «Şi zidurile înnegrite ale cetăţii se arată, ziduri şi stâlpi uriaşi, în mijlocul cărora zac urmele vieţii trecute» (M. Sadoveanu, CetateaNeamţului).

Ţinutul Neamţului are peisaje superbe, cu poteci de munte ce duc spre o «patrie mănăstirească» (v. Ctitorii moldave), devenind un obiectiv pentru turismul ecumenic. Prima nestemată, Mânăstirea Agapia sau Agapia Nouă, «cea tăinuită de lume» (I. Creangă, Amintiridincopilărie), o găsim pe valea pârâului cu acelaşi nume din Munţii Stânişoarei. Biserica a fost pictată în interior de Nicolae Grigorescu, căci «numai geniul lui a putut pune asprele, dar totuşi destul de măreţele figuri biblice, sub regimul blând al artei moderne» (C. Hogaş, Pe drumuri de munte). Mănăstirea de maici de la Agapia Veche «atrage cu frumuseţea şi pacea nepământească» (Mănăstiri ortodoxe, № 2: Agapia).

Urmează, pe valea Secu, mânăstirea cu acelaşi nume, «un loc al sfinţilor cărturari» (Mănăstiri ortodoxe, № 10: Secu), «înfăţişarea lăuntrică a ei îţi deşteaptă amintirea unor bogăţii trecute» (C. Hogaş, Pe drumuri de munte), şi, în amonte, schitul Sihla, «loc pierdut în creerii munţilor, în care numai vulturul cu zbor îndrăzneţ mai străbate, din când în când, pe căile fără de urmă ale aerului» (C. Hogaş, Pe drumuri de munte). Această «veche vatră de sihăstrie nemţeană», cu «călugări care doreau să urmeze calea unor vestiţi pustnici» şi cu primitoarea «Poarta Raiului» este versificată memorabil: «Mi-e dor de tine; Sihăstrie, / Ierusalime românesc, / Mi-e dor de apa ta cea vie, / De pragul tău dumnezeiesc! / De aerul ce te-nconjoară, / De clopotele tale sfinte, / De Maica Domnului Fecioară, / Proteguindu-te cuminte! / Mi-e dor de tine, Sihăstrie, / Cristelniţă cu duh şi har, / Ce-ai botezat în bucurie / Sufletul meu, zidindu-l iar...» (Mănăstiri ortodoxe, № 21: Sihăstria).

Următorul lăcaş de cult e mânăstirea Văratec, «cea mai mare mănăstire de maici din ţară» (Mănăstiri ortodoxe, № 12: Văratec), situată la cca. 400 de metri înălţime, pe lângă un pârâiaş, unde «singurul glas al locurilor acestora e numai glasul vântului, care se taie, suspinând pare-că dureros, în frunza ascuţită a bradului; şi glasul acesta are un farmec nespus...» (C. Hogaş, Pe drumuri de munte). Pe drumul vechi al Văratecului s-a recules şi Mihai Eminescu, pădurea de mesteceni inspirându-l să scrie memorabilele versuri: «De treci codrii de aramă, de departe vezi albind / Ş-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint» (M. Eminescu, Călin, file din poveste). Amintirea lui Eminescu şi întâlnirile ascunse ale poetului cu «dulcea Veronică» sau vizitele lui Hogaş ori Vlahuţă în această zonă încărcată de spiritualitate românească sunt încă ştiute de bătrâni. Tot aici îşi are locul de veci Veronica Micle.

La 16 km de Târgu Neamţ, pe valea râului Nemţişor ne impresionează Mânăstirea Neamţ, ctitorie terminată de slăvitul Ştefan, impunătorul complex monumental fiind «un important centru religios şi cultural, încă din secolul al XV-lea» (Mănăstiri ortodoxe, № 7: Neamt). Evocări ale acestei aşezări călugăreşti, cu vibraţia clopotelor, au fost surprinse de scriitorul M. Sadoveanu: «Clopotele porniră cu mai mare zvon când, în aceleaşi poieni, cu molizi şi cireşi înfloriţi, se arătă alaiul cel mare. Cei de pe ziduri şi din turn cunoscură în acea depărtare numai calul alb al măriei sale» (M. Sadoveanu, FraţiiJderi). Aici se călugăreşte Calipso, grecoaica emigrată la Iaşi, una din iubitele lui Puşkin din perioada exilului la Chişinău, idila lor, cu sfârşit tragic, fiind transpusă de marele poet rus şi tălmăcită cu măiestrie în limba română de George Lesnea : «Ma uit la şalul negru ca un ieşit din minţi, / Şi-i sufletul meu veşted răzbit de suferinţi. / Pe când fusesem tânăr şi-ncrezător, trufaş, / O tânără grecoaică iubit-am pătimaş. / Fermecătoarea fată mă dezmierda oricând, / Dar ziua cea cumplită se arătă curând. / “- Petreci între prieteni şi nu ştii nicidecum / Că tânăra ta greacă te-nşeală chiar acum”... / N-am mai zărit nimica, doar spada s-a zbătut,Tâlharul n-avu vreme să scape din sărut. / Jucai apoi pe trupul lipsit de cap şi-ntins, / Privind năuc la fata ce, -ngălbenind, s-a stins. / Îmi amintesc tăcerea, văd sângele... ţâşnea... / S-a prăpădit grecoaica şi dragostea cu ea. / Smulgându-i şalul negru din scumpul cap ucis, / Mi-am şters de sânge spada, râzând de vechiul vis...» (A. S. Puşkin, Şalulnegru).

În Munţii Neamţului, pe şoseaua ce leagă Târgu Neamţ de Durău, ne aşteaptă mănăstirea Petru Vodă din Poiana Teiului, unde a slujit părintele Justin Pârvu, un «Luceafăr duhovnicesc», cel care ne-a învăţat, între multe altele, că, «dacă nu te gândeşti doar la tine, atunci ajungi să te confunzi cu nevoile şi greutăţile aproapelui» (J. Pârvu, Ne vorbeşte părintele Justin).

În final, merită remarcată ambianţa pitorească a naturii şi arhitecturii dintr-o zonă geografică încărcată, pe lângă specificul aer curat al munţilor şi dealurilor, de o profundă spiritualitate românească.

BIBLIOGRAFIE

1. D. Bolintineanu, Muma lui Ştefan cel Mare. Legende istorice. Basme, Bucureşti: Agora, 2010.

2. D. Cantemir, Descriptio Moldaviae, Bucureşti: Editura Academiei R.S.R., 1973.

3. G. Coşbuc, Versuri, Timişoara: Facla, 1986.

4. I. Creangă, Amintiri din copilărie. Poveşti şi Povestiri, Bucureşti: Ion Creangă, 1984.

5. Ctitorii moldave, Bucureşti: Casa Presei, 2004.

6. M. Eminescu, Poezii, Bucureşti: Eminescu, 1984.

7. C. Hogaş, Pe drumuri de munte, Bucureşti: Ion Creangă, 1986.

8. N. Iorga, Istoria românilor prin călători, Bucureşti: Eminescu, 1981.

9. I. Ivan, S. Porcescu, Mănăstirea Neamţ, Iaşi: Mitropolia Moldovei şi Sucevei, 1981.

10. G. Luca, Târgu Neamţ. Monografie, Piatra Neamţ: Constantin Matasă, 2008.

11. G. Luca, Gh. Dumitroaia, Cetatea Neamţ, Piatra Neamţ: Constantin Matasă, 2000.

12. Mănăstiri ortodoxe, № 2: Agapia, № 7: Neamt, № 10: Secu, № 12 Văratec, № 21: Sihăstria, Atena: De Agostini, 2010.

13. Vl. Nabokov, Darul, Iaşi: Polirom, 2013.

14. C. Negruzzi, Sobieski şi românii, Bucureşti: Blassco, 2008.

15. J. Pârvu, Ne vorbeşte părintele Justin – vol. II, Petru Vodă, Neamţ: Fundaţia Justin Pârvu, 2013.

16. I. Pillat, Poezii, Poezii, Bucureşti: Garamond.

17. N. Popa, Creangă sau arta fericirii, Piatra Neamţ: Casa de Editură Panteon, 1993.

18. A. S. Puşkin, Versuri, Bucureşti: Editura pentru literatură, 1964.

19. M. Sadoveanu, Domnu Trandafir, Bucureşti: Ion Creangă, 1955.

20. M. Sadoveanu, Fraţii Jderi, Bucureşti: Herra, 2005.

21. A. Soljeniţîn, O zi din viaţa lui Ivan Denisovici, Bucureşti: Quintus, 1991.

22. A. Vlahuţă, România pitorească. Schiţe şi povestiri Bucureşti: Cartex, 2000.

23. V. Vrânceanu, Călător prin oraşul Târgu-Neamţ de altădată şi de astăzi. Volumul al II-lea.

24. www.boistea.iasi.mmb.ro

25. www.neamt.ro/cmj/Cetatea_Neamt/Cetate_M_Sadoveanu.html

26. www.viziteazaneamt.ro

(«A[p]titudini», № 9)