13. Cuvânt înainte - Tema: «Arc peste Ştefănescu»
«Să fim chiar fără să mai fim, iată ce paradox extraordinar ne oferă experienţa!»
(Director, ing. Maria ANDRIEŞ)
«Noi suntem o şcoală de succes. Noi suntem cei mai buni!... Еlevii noştri, deşi se mai spune că sunt „de la şcoli tehnice”, sunt cei mai buni şi vor rămâne cei mai buni!»
(Director, prof. Liana Dolores VOINEA)
«Consider că prestigiul liceului nostru s-a datorat în mare parte şi pleiadei de domni ingineri, adevărată elită a dascălilor şcolii româneşti, care au onorat Catedrele Tehnice de-a lungul anilor».
(Director adjunct, prof. Leontina VAIPAN)
«În toamna anului 1998 visul meu s-a împlinit, fiind alături de foştii mei profesori, actualii mei colegi. E greu de spus prin cuvinte sentimentele şi emoţiile care m-au încercat atunci; a fost un moment unic în viaţa mea. Fiecare început de an şcolar reactualizează această amintire».
(Ing. Florentina LACHE)
«Cu fiecare clipă care trece simţim mai mult depărtarea de „aripile”acestor minunaţi dascăli şi nevoia de a încerca „aripile” noastre».
(Irina ROBU, Absolvent – 2001)
«Din banca mea văd în viitor doar oameni. Oameni în care am avut încredere şi i-am ajutat să urce pentru ca, la rândul lor, să mă ajute „să cresc mare”».
(Georgiana LUPU, Şef de promoţie – 2015)
«Adolescenţa rămâne perioada scurtă şi dulce din viaţă, când totul e permis, când visele ţi se împlinesc, doar atunci când clipeşti, iar grijile pleacă departe, atunci când baţi din palme».
(Ionela MUTU – clasa a X-a B)
Cu o apariţie bianuală, revista online a Colegiului Tehnic «Ioan C. Ştefănescu», ajunsă în al şaselea an de existenţă, vă propune o temă emoţionantă: arc peste Ştefănescu (la aniversarea semicentenarului), un moment al bilanţurilor şi, mai ales, al amintirilor.
Numerele unspezece şi doisprezece ale A[p]titudinilor sunt un prilej de reîntâlnire a celor care au fost împreună ani în şir, aceasta petrecându-se, dincolo de fiorul nostalgic, în spiritul vremurilor moderne, dar respectând tradiţia trecutului.
Rubricile revistei (Tradiţionalism şi modernism în şcoală de-a lungul timpului, Istorii legate de profilurile şi domeniile Colegiului Tehnic «Ioan C. Ştefănescu», Proiecte – numărul 11 şi Cuvânt înainte, Colegiul nostru – lăcaşul de cultură sărbătorind semicentenarul, Colegiul Tehnic «Ioan C. Ştefănescu» în mass-media şi cultura educaţională. Evenimente memorabile, Călătorie în timp – voluntariate, parteneriate şi proiecte educative,Arc peste Ştefănescu: pagini de suflet în revistele şi albumele şcolii, Gânduri şi imagini la ceas aniversar – numărul 12) ne coboară în timp, reamintindu-ne cum a început trasarea «arcului» Ştefănescu, iar, în final, ne aduc în prezent, pentru a ne bucura de împlinirea unei cifre rotunde, cu inevitabile obstacole şi numeroase realizări.
În primele două capitole ale celui de-al 11-lea număr ne sunt prezentate profilurile, domeniile, calificările profesionale existente şi istorii legate de acestea, iar în următoarele cinci - impresionantele proiecte derulate la noi în şcoală.
Numărul 12 al revistei se deschide cu discursul doamnei director din care evidenţiem bucuria, nostalgia şi emoţia împlinirii a 50 de ani, сu «decenii presărate de spirit competitiv şi devotament pentru lăcaşul de cultură în care ne aflăm: Colegiul Tehnic „Ioan C. Ştefănescu”».
Grupajul Colegiul Tehnic «Ioan C. Ştefănescu» în mass-media şi cultura educaţională. Evenimente memorabile informează lectoriiîn secţiunile saledespre rezultatele de excepţie ale instituţiei din ultimul timp.
În cadrul rubricii Călătorie în timp - voluntariate, parteneriate şi proiecte educative, continuând seria din numărul anterior, sunt reliefate activităţile specifice, organizate în ultimii ani şcolari între «pereţii cu amintiri».
Arc peste Ştefănescu: pagini de suflet în revistele şi albumele şcolii sau Revista revistelor reprezintă o incursiune editorială în ultimii 15 ani ai colegiului, printre publicaţiile generaliste, de ştiinţe şi educaţie, literare şi tematice, dar şi în lumea fotografiilor liceului, «micii literaţi» remarcându-se în cadrul acestei rubrici, în care nota de subiectivism este inevitabilă.
Ultimul capitol Gânduri şi imagini la ceas aniversar e unulde suflet, aducându-ne aminte de directorii şi directorii adjuncţi, cadrele didactice «care au ştiut să facă din educaţie o adevărată artă» şi elevii «de ieri şi de azi».
Un gând pios pentru dascălii şi discipolii care nu mai sunt printre noi!
Sperăm ca tânăra generaţie de profesori să ducă mai departe bunul renume al şcolii! Mulţumim celor implicaţi în realizarea acestor numere ale revistei noastre!
(«A[p]titudini», № 12)