2. «Reporteri sportivi din România și Federația Rusă. Scurtă antologie»

I. TELEVIZIUNE

«Ţopescu a fost cel mai bun comentator. Avea calităţi excepţionale».

(Dumitru Graur, v. Adi Dobre – «La masa presei», 2017)

1. CRISTIAN ŢOPESCU – «CORIFEUL PRESEI SPORTIVE ROMÂNEŞTI»

«Dudu Georgescu!... Şi!... Fluier final! Nu mă aşteptam ca arbitrul să acorde gol la faza anterioară! A făcut-o! A arătat centrul terenului. Mie mi s-a părut că a arătat sfârşitul partidei. Argeşul contraatacă, din nou, prin Radu!... Final surprinzător, după un meci, uneori, de o mare intensitate dramatică! Şi... gol! Dobrin – sufocat de îmbrăţişările coechipierilor! Iată, această fază, petrecută în minutul 91. Dobrin trage în colţul lung şi, de la 3-2, după un minut, scorul a devenit 4-3!»

(Cristian Ţopescu, «TVR 1», «Dinamo» Bucureşti – F.C. «Argeş», 3-4, Campionatul României, etapa a XXXIV, 24.06.1979)

«Cămătaru! Realizări tehnice extraordinare - Cămătaru! Neobişnuite pentru el! Jucător în maximă ascensiune! În faţa porţii Geolgău! Goool! Goool! Gol al calificării! Marchează Geolgău, în minutul 11, din prima repriză! Explozie de entuziasm pe stadionul din Craiova! Se aruncă cu şepcile! Se aruncă cu căciulile! Explozie de bucurie! Fantastică atmosferă! Întreg stadionul este în picioare! Geolgău marchează în minutul 11! 2-1! 2-1, scorul general, «Universitatea» Craiova – «Bordeaux»! Bravo, băieţi! Meritaţi acest gol din plin!»

(Cristian Ţopescu, «TVR », «Universitatea» Craiova – «Bordeaux», 2-0, Cupa UEFA, optimi de finală, retur, 8.12.1982)

«Goool! Rooomâââniiia! GHEORGHE HAGI!! Extraordinar contraatac, în minutul 13 al reprizei a doua, declanşat de apărarea noastră, continuat de Ilie Dumitrescu şi finalizat de Gică Hagi! O lecţie de contraatac pe stadionul din Los Angeles, dată de echipa României vicecampionilor mondiali!»

(Cristian Ţopescu, «TVR», România – Argentina, 3-2, Cupa Mondială, 3.07.1994)

«Ţopescu e cel ce ne-a creat auzul, ochiul, sufletul pentru a pricepe un meci, fie el de tenis, de fotbal, de handbal, desfăşurat la sol, la paralele şi pe toate meridianele, ba chiar la bârna din ochii fiecăruia»

(Radu Cosaşu)

«Nu am cunoscut încă un om care să poată transmite atât de multe doar cu glasul. Era ca o clădire cu foarte multe încăperi şi cu nenumărate unghere, fiecare de o altă formă şi găzduind o altă umbră. Vocea aceea spunea, dincolo de cele ale meseriei, chestiuni mai importante... Avea tonuri şi nuanţe, ascunzişuri, subtilităţi şi, mai presus de toate, cât de multă sinceritate putea avea»

(Adrian Georgescu)

«Vocea cu har ce îţi spunea o poveste înainte de orice competiţie sportivă televizată, doar câteva vorbe şi erau de ajuns să te simţi acolo, peste mări şi ţări, alături de sportivii noştri ce luptau pentru încă un titlu. Timbrul acela ce-ţi transmitea emoţie, dar şi informaţie bine documentată, gândită, semn că în spatele vocii era un om ce nu făcea lucrurile la întâmplare, ce-ţi acorda respect, pentru că tu îl asculţi ca telespectator»

(Andreea Marin)

«Ţopescu este un filosof al întrecerii dintre oameni»

(Grigore Ilisei)

«S-au schimbat şi stilurile de a comenta o competiţie sportivă. Atunci făceam multe divagaţii, acum ele nu prea se mai fac. Pe de o parte, este bine, fiindcă nu distrag atenţia telespectatorului de la ce vede, pe de altă parte, este rău, pentru că acele divagaţii reprezentau într-un fel o cultură sportivă, te făceau să afli multe lucruri interesante despre acele ţări, oraşe, stadioane, suporteri»

(Cristian Ţopescu)

Сel mai cunoscut şi îndrăgit comentator sportiv din România a comentat peste 5000 de transmisiuni live, depăşind 1000 de relatări fotbalistice, printre care amintim: nenumărate ediţii ale Jocurilor Olimpice, multe campionate mondiale şi europene, cupele europene cu participarea formaţiilor româneşti, «Divizia A» la fotbal, handbal, echitaţie, tenis, patinaj artistic şi gimnastică, memorabilele sale transmisii aducând culoare în sufletele noastre. Longevivul comentator s-a impus în peisajul media de la noi prin exuberanţa vocii sale inconfundabile, implicarea emoţională în momentele cheie ale întâlnirilor, pasiunea concentrată a relatărilor, şi, desigur, prin sobrietatea stilului, cu fraze ample, riguros formulate, dar şi cu exprimări expresive, totul culminând, atunci când o cerea momentul, cu tăcerile domnului Ţopescu. În plus, fostul campion naţional de hipism, la proba de sărituri peste obstacole, «printre stelele Stelei», «înainte de a deveni reporter sportiv» (Octavian Vintilă), a avut o educaţie sportivă, respectând în transmisiile sale unele principii care în sport încă mai există: cinste, onoare, demnitate, fair-play.

Сristian Ţopescu îşi înmagazina datele, cifrele, statisticile pe zeci de mii de fişe asupra cărora păstra o evidenţă strictă. Nimic nu se putea rătăci în uluitoarea sa arhivă şi niciodată nu pleca să comenteze un meci fără a-şi consulta cartoteca, cu nenumărate seturi de fişe, aranjate meticulos (Dan-Silviu Boerescu, «C. Ţopescu - Seniorul sportului românesc»).

Apreciatul purtător de cuvânt al sportului românesc a rămas în istoria jurnalisticii sportive prin câteva citate de neimaginat pentru acea vreme: «Am comentat un meci Steaua cu Steagul Roşu Braşov în Divizia A. La un moment dat, Jenei l-a ţinut de braţ în careu pe vârful Goran şi am spus că se putea da lovitură de la 11 metri. Arbitrul n-a dat penalty. Când m-am întors la Steaua am fost trimis trei zile la arest»; «Dacă lui Balaci i se va aproba să joace peste hotare, ca şi lui Boloni şi lui Ştefănescu, vor fi doar avantaje pentru ţară» - a spus Ţopescu în timpul meciului dintre şi România – Suedia, din 1983; «Finala Steaua – Milan, cel mai slab comentariu din carieră... Nu aveam voie să spun nimic...» - a declarat reputatul comentator; «Eu am fost cel care a avut ideea ca pe tabela stadionului Steaua, la finala meciului cu Anderlecht, din semifinala Cupei Campionilor '86, să apară celebrele cuvinte „Notre respect, Anderlecht!”» (v. Dan-Silviu Boerescu, «C. Ţopescu - Seniorul sportului românesc»).

«Nea Ţopi» a avut şansa să comenteze multe victorii din istoria sportului românesc, 3 momente râmânând în sufletul «seniorului sportului românesc»: finala de campionat mondial de handbal masculin, din 1970, câştigată de România, printr-un gol marcat în ultimele secunde din a doua repriză de prelungiri, de Gheorghe Gruia, noaptea magică a Nadiei Comăneci, din 1976, de la Montreal, în care «zeiţa» noastră a primit prima notă maximă din istoria gimnasticii mondiale şi legendarul meci de fotbal, de la Campiontul Mondial, din S.U.A. – 1994, România – Argentina, scor 3-2, în favoarea tricolorilor (v. Dan-Silviu Boerescu, «C. Ţopescu – Seniorul sportului românesc»). Să nu uităm că Ţopescu a comentat, printre multe altele, finalele Cupei Davis, între România şi SUA, titlurile olimpice ale lui Ivan Patzaichin, de la Moscova, din 1980 (v. www.csasteaua.ro). Nu întâmplător a fost numit, pentru transmisiile sale, «cel mai bun crainic sportiv, pe care l-a avut România în acest secol» (Radu Cosaşu, «Fotbal plus ai mei şi ai noştri»)

În «Meciul meciurilor», la Los Angeles, România a învins Argentina, cu 3-2, în «Cel mai frumos meci de la Mondialul american!», după cum au declarat mai mulţi monştri sacri ai Zeului Fotbal, în frunte cu Mircea M. Ionescu, comentariile inegalabilului Cristian Ţopescu, de la TVR, rămânând şi ele în istoria fobalului, ca şi golul lui Hagi: «Minge câştigată de Ilie Dumitrescu. Posibilitate de contraatac. Selymes… În faţa lui Ilie Dumitrescu un singur apărător argentinian! A apărut şi al doilea! Ilie Dumitrescu întârzie… Pasează pe partea dreaptă lui Hagi! Gooooooooool! Rooomâââniiiaaaaa! GHEORGHE HAGI!! Extraordinar contraatac, în minutul 13 al reprizei a doua, declanşat de apărarea noastră, continuat de Ilie Dumitrescu şi finalizat de Gică Hagi! O lecţie de contraatac pe stadionul din Los Angeles, dată de echipa României vicecampionilor mondiali! Ilie Dumitrescu conduce balonul. Selymes se deplasează spre stânga, Hagi vine puternic din partea dreaptă, Ilie Dumitrescu îl vede, îi pasează la întâlnire, Hagi şutează şi înscrie al treilea gol!» (Сristian Ţopescu, «TVR», 3.07.1994, Cupa Mondială, România – Argentina 3-2).

Marele Cristian Ţopescu este singurul jurnalist care are în palmares «Colanul Olimpic de Aur», distincţie care i-a fost acordată pentru suportul acordat sportului şi promovării acestuia (v. Cristian Frisk, în recenzia cărţii «La microfon, Cristian Ţopescu», de Horia Alexandrescu).

Tradiţia jurnalistică a familiei Ţopescu, începută de tatăl său, Felix («deprins încă din tinereţe cu reportajele şi comentariile sportive hipice» - v. Felix Ţopescu, «Călăreţi, obstacole, victorii...»), a continuat-o, cu mult succes, fiica sa, Cristina Ţopescu, fost prezentator de televiziune.

«TVR», România – Argentina, 3-2, Cupa Mondială, 3.07.1994

[Începutul meciului]: «Aici Los Angeles! Bună seara, stimaţi telespectatori! Maratonul fotbalistic al Campionatului Mondial continuă! Pe uriaşa arenă «Rose Bowl», din Pasadena, în prezenţa a 90.000 de spectatori, dintre care 50.000 de mii de argentinieni, reprezentativa României, echipată complet în galben, va întâlni pe dubla campioana mondială, vicecampioana lumii de la ultima ediţie, Argentina. Tricouri alb-albastre. Temperatura – 35 de grade! Interes imens în jurul acestei partide, care aduce noutatea retragerii definitive din fotbal a marelui jucător argentinian Diego Armando Maradona. Deci, începând de astăzi, în echipa Argentinei nu va mai evolua unul dintre cei mai buni fotbalişti din toate timpurile! Mai sunt şi alte absenţe, determinate de accidentări sau cartonaşe galbene, despre care voi vorbi după intonarea imnurilor naţionale. Deci, echipa noastră a jucat contra Columbiei şi contra a 50.000 de mii de suporteri veniţi din acea ţară. Apoi, contra Elveţiei şi contra a 30.000 de elveţieni, pe stadionul din Detroit. A urmat meciul cu S.U.A., în faţa a 100.000 de americani. Iar, acum, împotriva, între ghilimele, a 50.000 de argentinieni, care desfăşoară steagurile alb-albastre pe uriaşa arenă din Los Angeles...

Tibor Selymes – Dorinel Munteanu – Ionuţ Lupescu – Ilie Dumitrescu – Dan Petrescu – Miodrag Belodedici – Gheorghe Mihali – Daniel Prodan – Gică Popescu – Florin Prunea şi, căpitanul echipei, Gheorghe Hagi. Mica, dar inimoasa galerie a suporterilor români! Şi, acum, echipa Argentinei. Vom vedea imediat, pe ecran, componenţa celor două formaţii şi, puţin mai tîrziu, voi reveni asupra aşezării pe teren. Din reprezentativa României, după cum ştiţi, lipseşte, suspendat, pentru două cartonaşe galbene, Florin Răducioiu. Din echipa Argentinei lipsesc: Maradona, Caniggia, Rodriguez şi Diaz. Maradona – suspendat şi retras definitiv, ceilalţi trei – accidentaţi. Antrenorul argentinian i-a înlocuit cu jucători mai tineri. Arbitrul meciului Pierluigi Pairetto, din Italia, ajutat de un compatriot, Domenico Ramicone şi de belgianul Luc Matthys. Arbitrul italian, medic veterinar, va împlini 42 de ani peste 12 zile, a arbitrat meciul Belgia - România, din preliminariile Campionatului Mondial, la Bruxelles, 14 octombrie 1993, când Belgia a câştigat cu 1-0...

Iată „unsprezecele” nostru, care îl va avea ca libero pe Miodrag Belodedici, recuperat după o accidentare, ca fundaşi la marcaj pe Mihali şi Prodan, fundaşi laterali pe Dan Petrescu şi Dorinel Munteanu, la mijloc pe Ionuţ Lupescu, Gică Popescu şi Tibor Selymes, care, probabil, va face rocada cu Dorinel Munteanu, în unele situaţii, în atac Gică Hagi şi Ilie Dumitrescu. Reprezentativa Argentinei îl va avea în poartă pe Islas, linia de fundaşi: Sensini - Caceres – Ruggeri, căpitanul echipei, - Chamot, la mijloc vor juca: Simeone - Redondo şi Balbo, în faţa lor Basualdo, vârfurile de atac: Ortega şi Batistuta, unul dintre cei mai eficace jucători din acest turneu final, argentinianul Gabriel Batistuta. În clasamentul golgheterilor conduce rusul Oleg Salenko, cu 6 goluri, dintre care 5 marcate într-un singur meci. Gică Hagi, căpitanul echipei noastre şi marea speranţă a suporterilor, de aici şi din ţară, a marcat, până acum, 2 goluri, primul fiind unul dintre cele mai frumoase ale turneului final, cel înscris în meciul cu Columbia.

Lovitura de începere a avut-o echipa Argentinei. Hai, România!...»

[1-0]: «Atac al echipei noastre. Selymes, pe extrema stângă, îl are în faţă pe Caceres, combinaţie cu Dorinel Munteanu, care este faultat. Şi... Lovitură liberă pentru România. Minutul 11. Medicul veterinar italian, arbitrul internaţional Pierluigi Pairetto... Execută Ilie Dumitrescu! Cinci jucători români în faţa porţii apărate de Islas. Cu efect...! Goooooooooooooool!!!!!!!!!!!!!!!!!! Ilieeeee Dumitrescuuuuuu! 1-0 pentru România!. Minutul 11 al meciului - Ilie Dumitrescu – România: 1-0! Bravo, băieţi! Astăzi ar trebui să fie ziua lui Ilie Dumitrescu, după prezenţa sa cam discretă din meciurile din grupă. Este momentul ca Iliuţă al nostru să-şi reamintească faptul că are mari calităţi de golgheter. Absenţa lui Răducioiu face misiunea lui Ilie Dumitrescu foarte grea, dar nu imposibilă, în faţa unor fundaşi argentinieni, incomodaţi de înaintaşii care se demarchează bine, rapizi şi buni dribleuri, aşa cum ştim că poate juca Ilie Dumitrescu, autorul primului gol din acest meci. Hai, Ilie! Hai, România! Acţiune a lui Hagi, stopată de Sensini...»

[1-1]: «Redondo. Centrare a lui Basualdo, respinsă de Belodedici. Din nou, Basualdo. Ortega se ajută cu mâna, păsă lui Batistuta, în luptă cu Prodan. Batistuta nu poate trece. Şi... lovitură de la 11 metri, acordată cu mare uşurinţă de arbitrul italian Pairetto la duelul dintre Batistuta şi Prodan, pe care-l veţi revedea, cu siguranţă, în secundele următoare. Penalty împotriva României, în minutul 15. Iată duelul Batistuta – Prodan... O cădere cam artistică a jucătorului argentinian. Lovitura va fi executată de Batistuta. Din câte ştiu, trage în stânga portarului. Prunea se închină! Hai, Florin! Atenţie! Dar, a tras în dreapta. Şi este 1-1! Minutul 16 al primei reprize. Gabriel Batistuta transformă o lovitură de la 11 metri, acordată, după opinia mea, cu uşurinţă, de arbitru, şi egalează scorul în meciul România – Argentina. Florin Prunea văzuse şi el înregistrarea meciului în care Batistuta a executat spre stânga portarului şi a plonjat în acea direcţie... Atacă România prin Dan Petrescu»

[2-1]: «Atenţie la driblingurile prelungite ale argentinienilor, care sunt foarte buni tehnicieni. Mingea la Hagi. A ţâşnit Ionuţ Lupescu, s-a demarcat foarte bine. Combinaţie cu Hagi. Centrare a lui Hagi. Ilie Dumitrescu... Gooooooooooooooooollllllllll!!!!!!!!!!! Ilieeeee Dumitrescuuuuu, din pasa lui Hagi! 2-1 pentru România! Minutul 18... Bravo, Ilie! Am presimţit că astăzi va fi ziua ta! Hai, băieţi! Atenţie în apărare...! Excepţională pasa lui Gică Hagi, la întâlnire, ca şi demarcarea lui Ilie Dumitrescu, continuată de o execuţie, cu foarte mult calm, în faţa portarului argentinian Islas...»

[3-1]: «Se joacă tranşant, cum se spune. Incisiv. De ambele părţi. Argentinienii sunt mai periculoşi în aceste momente. Şi... Obţin încă un corner. Minutul 12 al reprizei secunde. Gheorghe Mihali în prim plan. Ai noştri constrânşi la o apărare care, sper, să fie, în continuare, la fel de energică. Corner înalt, executat deasupra punctului care marchează 11 metri. Minge câştigată de Ilie Dumitrescu. Posibilitate de contraatac. Selymes… În faţa lui Ilie Dumitrescu un singur apărător argentinian! A apărut şi al doilea! Ilie Dumitrescu întârzie… Pasează pe partea dreaptă lui Hagi! Gooooooooool! Rooomâââniiiaaaaa! GHEORGHE HAGI!! Extraordinar contraatac, în minutul 13 al reprizei a doua, declanşat de apărarea noastră, continuat de Ilie Dumitrescu şi finalizat de Gică Hagi! O lecţie de contraatac pe stadionul din Los Angeles, dată de echipa României vicecampionilor mondiali! Ilie Dumitrescu conduce balonul. Selymes se deplasează spre stânga, Hagi vine puternic din partea dreaptă, Ilie Dumitrescu îl vede, îi pasează la întâlnire, Hagi şutează şi înscrie al treilea gol! România – Argentina 3-1! Extraordinară lecţie de fotbal! Bravo, români! Bravo, România...!»

[3-2]: «Presiune constantă a vicecampionilor mondiali. Trage de la distanţă Simeone. Scapă Prunea! Şi... Goool! Minutul 30 din repriza a doua. Singura greşeală a lui Florin Prunea din acest turneu final mondial este speculată de argentinianul Balbo, care reduce diferenţa, la 3-2 în favoarea echipei României. Minutul 75 al meciului... Suporterii argentinieni s-au dezlănţuit. Este din nou o mare de drapele alb-albastre pe arena «Pasadena Rose Bowl», din Los Angeles. Echipa României trebuie să reziste încă 15 minute acestei fantastice presiuni, declanşată, pe teren, de vicecampioana mondială şi, din tribune, de înflăcăraţii ei suporteri. Hai, băieţi! Hai, România! Hai să ne adunăm forţele şi să rezistăm, cu calm şi luciditate. Au jucat atât de bine ai noştri în prima repriză şi în primele 15 minute din repriza a doua, încât ar fi păcat să fim egalaţi, în finalul acestui meci. Argentina continuă să domine. Moralul ei este acum foarte bun!»

[Ultimele minute ale partidei]: «…Mai sunt 5 minute şi 45 de secunde, după cronometrul arenei. Iese din nou foarte bine din apărare Belodedici, un exemplu de calm în momente dificile. Ai noştri trebuie să paseze, trebuie să păstrăm balonul, la fel ca în meciul cu echipa americană. Argentinienii reuşesc să intercepteze şi contraatacă prin Batistuta. Centrare reluată cu capul de Balbo. Şi din nou câteva secunde de respiraţie pentru ai noştri! Schimbare în echipa României. Antrenorul Anghel Iordănescu sesizează faptul că echipa României mai are nevoie de momente de odihnă şi îl înlocuieşte pe Gică Hagi, căruia îi mulţumim pentru ceea ce a făcut în acest meci, cu jucătorul cu numărul 18, Costel Gâlcă. Bravo, Hagi! „Maradona” al nostru din Carpaţi! Auziţi-i pe spectatorii americani cum îl aplaudă pe Hagi la ieşirea de pe teren. Unul dintre cei mai buni jucători ai turneului final mondial, ediţia 1994. Hai, Costel Gâlcă! Hai, baiatule!

Mai avem de rezistat 4 minute şi jumătate în această grea partidă, contra unei echipe rănită puternic în orgoliul ei, prin suspendarea căpitanului formaţiei, Maradona. O grupare sportivă se adună întotdeauna când este greu încercată. Argentinienii au dovedit-o că fără Maradona, fără Caniggia, fără Diaz, au reuşit să se mobilizeze şi ei exemplar, ca şi ai noştri, şi să furnizeze, alături de jucătorii români, una dintre cele mai pasionante partide ale turneului final. 5 goluri! 3 - România, 2 – Argentina!

Şi...! Am intrat în ultimele 4 minute ale meciului! Redondo. Simeone. Intervenţie excelentă a lui Mihali. Medina Bello în luptă cu Selymes. Câştigă mingea Dorinel Munteanu. Ionuţ Lupescu. Costel Gâlcă. Ionuţ Lupescu pe contraatac! Doi contra unu! Ionuţ a plecat ca o gazelă, urmărită de arma unui vânător. Extraordinar fuleu al lui Ionuţ Lupescu! Păcat că nu a putut să paseze, pe partea stângă, unde se afla Ilie Dumitrescu, dar faza a fost foarte frumoasă şi avertizează echipa Argentinei că românii mai au încă resurse pe contraatac. Balonul la Dan Petrescu. Acum la Dorinel Munteanu. Ilie Dumitrescu! Il are în faţă pe Caceres. Nu poate conlucra, nu are cu cine. În dreapta, foarte departe, se află Dorinel Munteanu. Continuă Ilie Dumitrescu! Absolut singur! Şi este obstrucţionat, după părerea mea. Dar, arbitrul nu fluieră! A fost obstrucţie clară, signor Pairetto!

Of, Doamne, mai sunt 2 minute şi jumătate! Hai, băieţi! Lupescu încearcă să-l oprescă pe..., nici nu mai ştiu cine este! Nu mai contează! Acum Medina Bello în luptă cu Belodedici. Recuperează Batistuta, dar intervine acolo excepţional Dan Petrescu! Schimbă o pasă cu Lupescu. Primeşte din nou Dan Petrescu. În faţă este Ilie Dumitrescu. Ţâşneşte şi Dorinel Munteanu. Primeşte Dorinel Muneanu, în jumătatea de teren adversă! Deposedat, însă, de Caceres. Şi...! Offside acum, Ilie Dumitrescu! Dar, au mai trecut câteva secunde!

Ceasul arenei arată minutul 43 şi 5 secunde. Ce greu trec secundele! Parcă îmi arde tot corpul, ca şi acest soare, care ne-a înmuiat pe toţi! Hai, România, trebuie să mai rezistăm în aceste 180 de secunde, care ne mai despart de calificarea în sferturile de finală! Redondo. Faultat de Lupescu. Din nou, schimbare în echipa României. Iese numărul 11, Ilie Dumitrescu... Bravo, bravo, Ilie! Felicitări, băiatule, pentru meciul extraordinar pe care l-ai făcut astăzi, pentru cele două goluri superbe! Intră Cornel Papură, tânărul nostru craiovean. Forţe noi! Tineretul iese la rampă. Gâlcă şi Papură în echipa naţională a României contra experimentatei formaţii a Argentinei, vicecampioana lumii!

Mai sunt 50 de secunde, după cronometrul arenei! Şi...! La această lovitură de colt acordată în favoarea Argentinei, aproape ambele echipe sunt în careul din faţa porţii lui Prunea. Portarul nostru bine plasat, decontractat! Se înalţă extaordinarul Batistuta, cu un cap peste un buchet de jucători! Şi...! Iată, pe margine rezervele echipei argentiniene, îngrijorate de faptul că echipa lor e foarte aproape de eliminare, în faţa reprezentativei României! Ce favorită era Argentina la începutul acestui turneu final mondial! În compania Braziliei şi a Germaniei argentinienii figurau printre favoriţii turneului final mondial! Iată-i la 10 secunde de eliminare, de o echipă extraordinară a României, care s-a întrecut pe sine în această partidă! Lovitură liberă în favoarea alor noştri. Argentinieni de pe marginea terenului! Nu! Aceştia sunt românii de pe marginea terenului! Iordănescu! Dumitriu, doctorii Popescu, Pompiliu şi Vasile. Medicii, masiorii, întreaga delegaţie a României este acum în picioare şi palpită în aceste ultime secunde, care ne mai despart de o formidabilă victorie!

Cronometrul arenei s-a oprit! De acum încolo ne uităm la arbitrul italian Pairetto, care va trebui să fluiere sfârşitul, eliberându-ne dintr-o tensiune greu de conceput! Şi! Lovitură liberă pentru România. Îmi amintesc că arbitrul meciului cu Columbia se numea van der Ende. Şi, deşi „Ende” în limba germană înseamnă sfârşit, el ne-a pus nervii la grea încercare, amânând sfârşitul meciului cu vreo 8 minute.

Signor Pairetto nu se uită la ceas! Prunea degajează. Observaţi şi dumneavoastră că suntem în prelungiri! România conduce în faţa Argentinei, cu 3-2. Argentinienii par a avea încă puterea de a mai ataca reduta românească din această repriză, condusă de Belodedici şi având în spate un Prunea excepţional, care a greşit o singură dată. Pătrunderea lui Redondo, stopat regulamentar de ai noştri. Dan Petrescu pe tot terenul! Pleacă singur pe contraatac! Îl ajută din urmă Selymes. N-a fost Dan Petrescu, ci Costel Gâlcă! Seamănă cu Dan, joacă în aceeaşi echipă. Sunt nişte fotbalişti extraordinari amândoi. Dan Petrescu - consacrat, Gâlcă - o promisiune de mare viitor. Resping ai noştri cu capul! Mihali, care a fost şi el la înălţime în centrul sistemului nostru defensiv. Lupescu a ţâşnit pe partea dreaptă. Dan Petrescu. Arbitrul Pairetto se uită, pentru a doua oară, la cronometru! Aproape că am făcut un reflex din a privi spre arbitru şi spre ceasul său. Offside. Şi...! Victoooooorie! Victooooorie! România învinge Argentina, cu 3-2!

Stimaţi telespectatori din ţară, ai noştri au învins pe vicecampioana lumii, de acum 4 ani, reuşind calificarea în sferturile de finală, printre cele mai bune 8 echipe din lume! Şi, poate, că, vor merge chiar mai departe! Duminica viitoare ei vor întâlni, la San Francisco, echipa Suediei, meci care va fi transmis direct de studioul nostru, fiind comentat de colegul Cornel Pumnea. Calificarea în sferturi este, în orice caz, cea mai bună performanţă a echipei României din istoria paricipării ei la Campionatul Mondial de Fotbal. Felicit reprezentativa ţării noastre pentru rezultat şi pentru că în aceste zile, datorită ei, în S.U.A. şi în întreaga lume sportivă, s-a vorbit frumos despre România şi despre români!

În ceea ce mă priveşte, finalul acestui Campionat Mondial, care se va juca la 17 iulie, va fi ultimul meci de fotbal pe care-l voi comenta. După o carieră de 30 de ani de reporter sportiv, care a cuprins peste 1000 de transmisii fotbalistice, este timpul să-i ascultaţi, mai mult, şi pe cei mai tineri. Îmi închei activitatea de comentator de fotbal, rezumându-mă în viitor la alte sporturi, în care pasiunile sunt mai potolite, cu părerea de rău, chiar cu tristeţea, că fotbalul, cel mai iubit sport din lume, a scris aici, în Amerca, în istoria sa, şi un capitol care cu greu se poate uita: retragerea definitivă a unuia dintre cei mai buni jucători din lume, argentinianul Maradona, suspendat, pentru a doua oară, pentru consum de substanţe dopante şi uciderea unui jucător columbian de 27 de ani, pentru că suporterii echipei sale naţionale nu au putut primi o înfrângere sportivă, cu demnitate! Într-un fotbal care otrăveşte trupuri şi care a ajuns să otrăvească şi minţi, nu mai e aproape nimic de comentat!

Aici Los Angeles! Vă doresc o noapte bună! Liniştită!»

Bibliografie

1. Horia Alexandrescu, «La microfon, Cristian Ţopescu», Bucureşti: Editura Militară, 2017.

2. Radu Cosaşu, «Fotbal plus ai mei şi ai noştri», Iaşi: Polirom, 2017.

3. Adi Dobre, «La masa presei. Memoriile unui jurnalist sportiv», Bucureşti: Editura Eikon, 2017.

4. «Generaţia de aur pe DVD. 5 meciuri de neuitat. Meciul meciurilor: România – Argentina, 3-2, Cupa Mondială - S.U.A., 1994», «TVR», сomentator: Cristian Ţopescu.

5. Alexandru Răducanu, «Сristian Ţopescu - Evenimente, succese, sancţiuni la microfonul TV», Bucureşti, Editura Licentia Publishingh, 2002.

6. Cristian Ţopescu, «Seniorul sportului românesc». Mituri urbane şi docu-drame însoţite de consemnări din presă, comentate de Dan-Silviu Boerescu, Bucureşti: Integral, 2018.

7. Cristian Ţopescu, Virgil Ludu, «Cartea recordurilor», Bucureşti: Editura Sport-Turism, 1984.

8. Cristian Ţopescu, Octavian Vintilă, «Steaua – performanţă şi prestigiu», Bucureşti, Editura Militară, 1988.

9. Octavian Vintilă, «Printre stelele Stelei», Bucureşti: Editura Militară, 1982.

10. Felix Ţopescu, «Călăreţi, obstacole, victorii...», Bucureşti: Editura Sport-Turism, 1978.

11. www.adriangeorgescu.ro

12. www.csasteaua.ro // «La microfon, Cristian Ţopescu», de Horia Alexandrescu, 24.11.2017.

13. www.gsp.ro // 30 de ani de când Craiova a învins pe Bordeaux. Zaibărul, mai tare ca vinul francez, 8.12.1982, «TVR», «Universitatea» Craiova – «Bordeaux», 2-0, Cupa UEFA, optima de finală, retur, comentator: Cristian Ţopescu.

14. www.presamil.ro // «La microfon, Cristian Ţopescu», de Horia Alexandrescu, 24.11.2017, recenzie de Cristian Frisk, 2019.

15. www.romaniasoccer.ro // Un meci memorabil: «Dinamo» – F.C. «Argeş», 3-4, Campionatul României, etapa a XXXIV-a, 24.06.1979, comentator «TVR1»: Cristian Ţopescu.

(…)

III. PRESA SCRISĂ

«Cum, însă, ultima serie de lovituri e inutilă, Duckadam culege mingea şi porneşte cu ea într-o alergare frenetică spre centrul terenului, de unde întreaga echipă a pornit deja în întâmpinarea lui, Ilie Bărbulescu se repede să sărute... Cupa Campionilor Europeni, Puiu Iordănescu se îmbrăţişează cu Tudorel Stoica, ambii cu lacrimi de fericire în ochi, Emerich Jenei şi Ion Alexandrescu se grăbesc să-l îmbrăţişeze şi ei pe Duckadam, eroul incontestabil al finalei, iar tribunele aplaudă cu frenezie pe noua deţinătoare a Cupei Campionilor Europeni, campioana României, «Steaua» Bucureşti!

În sectorul presei, unde noi, gazetarii români ne-am strâns pachet, îmbrăţişându-ne ca jucătorii din teren, primim felicitări din toate părţile, auzim în toate limbile cuvântul „extraordinar”, ne dumerim cu greu la zecile de întrebări cu care ne asaltează confraţii străini şi chiar uităm să ne mai consemnăm în bloc-notesuri impresiile din aceste clipe».

(Horia Alexandrescu, «Steaua – Campioana Europei»)

«„Cel mai mare” este leit-motivul din „U.S.A. Today”, apărut pe 5 iulie. E vorba de „cel mai mare moment din istoria fotbalului românesc”, „cel mai mare eveniment sărbătorit de poporul nostru, de la Revoluţie încoace” (cum declara antrenorul Iordănescu), de „cel mai mare meci din viaţa mea”, în accepţia (şi a) lui Ilie Dumitrescu. Acest „The greatest” i se potriveşte categoric, şi lui Hagi, „Clasă aparte, jucătorul turneului până acum”. Şi în aprecierile ziariştilor americani nu putea lipsi, după apropierea lui Hagi de celebrul hocheist Gretzky sau de starul panoului, Magic Johnson, ultima paralelă, publicată în „Los Angeles Times”, după superba victorie asupra Argentinei, în care Hagi e prezentat din nou publicului american drept un veritabil Magic Johnson, în timp ce Ilie Dumitrescu a amintit prin raidurile sale de Michael Jordan. Iubitori de frumos, de spectacol adevărat, americanii, necunoscători ai soccerului, au înţeles că în vara aceasta au traversat Oceanul, de acolo, dintr-o ţară mică, necunoscută,nişte artişti ai gazonului. România a devenit, după eliminarea aplaudată a argentinienilor, „The Best from East”, cum stă mărturie titlul din cotidianul scos numai în timpul Mondialului şi numit semnificativ „94 Cup Daily”».

(Mircea M. Ionescu, «Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o!»).

«Şi eu susţin ideea că Ioan Chirilă a fost cel mai important gazetar de sport din România... L-au urmat un Horia Alexandrescu, un Dan Pătraşcu, un Ovidiu Ioaniţoaia sau Tolontan... Dar Chirilă rămâne Chirilă...»

(Andrei Nourescu, «20 de ani fără nea Vanea...»)

1. IOAN CHIRILĂ – «PATRIARHUL PRESEI SPORTIVE»

«Curând vor relua atacurile. Mai sunt însă doar 20 de minute. Cine ar fi crezut? – după, celebrul, de pe acum “şase de o” al lui Maharadze, la al şaselea gol al lui Lobanovski în poarta lui Disztl? Un nou atac al echipei sovietice. Zavarov ia totul pe cont propriu. Dribling, încă unul... Şi încă... pas la Belanov, goool! 2-1 pentru echipa Uniunii Sovietice! Lucrurile au reintrat în normal... Acum, jocul pare să fie la discreţia lui Zavarov. Sovieticii atacă în cinci. Belgienii au rămas în doi apărători, doar De Mol şi Renquin. O simplă schemă de hochei. Iarăşi gol inevitabil. Fantastic! N-a fost gol... Putea fi 3-1, după ce ar fi putut să fie 2-0, la bara lui Belanov... Şi chiar 4-1, acum... Mai sunt 11 minute de joc... De Mol revine, avansează... pasă în adâncime spre Ceulemans... N-a fost ofsaid? Spaniolul Sanchez a ridicat steagul! Ce se-ntâmplă? Mingea e în plasă. Gol? Nu se poate. Sanchez a ridicat steagul... Toate privirile sunt îndreptate spre el. Dar steagul nu mai e sus. Sanchez a coborât steagul. Frederiksson nu discută. A „venit” peste Sanchez. Jucătorii sovietici nu protestează. Oh, dacă ar fi fost uruguayenii l-ar fi dus pe sus, ca pe Cleopatra, până la centru şi i l-ar fi oferit suedezului: „Cum e cu steagul, Arminio Sanchez? Până la urmă însă, autorul golului este Frederiksson, nu Sanchez...»

(Ioan Chirilă, «Frumoasele noastre duminici»)

«Morales a anunţat evenimentul, mitraliind: “Ta-ta-ta-ta-ta-ta!”. După care a urmat nesfârşitul Gooooooooool! care, cu ani înurmă, i-a surprins neplăcut pe crainicii europeni, dar care, în cele din urmă, aveasă le intre şi lor în pieptul înfierbântat de focul niciodată stins al fotbalului...»

(Ioan Chirilă, «Frumoasele noastre duminici»)

«Pele a fost un jucător de superclasă, nici vorbă, dar Maradona, emblema incontestabilă a „Mundialului” mexican, aparţine unui fotbal care îşi devorează fiii, precum Cronos, aliatul tuturor celor care... au fost»

(Ioan Chirilă, «Frumoasele noastre duminici»)

«Nu-mi dă pace drumul „Guadalajarei”. Îl revăd pe Dumitrache plutind deasupra întregii apărări helvete, la Bucureşti. Fac un pas în Pireu, unde am sărbătorit acel 2-2 cu Grecia. Simt ghemul din jurul inimii, la Lausanne, în minutul 4, când „Rică” Răducanu a scos mingea aceea teribilă din piciorul lui Vuilleumier. Urmăresc, stors de emoţie, rostogolirea fără sfârşit a mingii aruncate de Dobrin spre poarta lui Carvalho...»

(Ioan Chirilă, «Mexico '70. Jurnal sentimental»)

«DINU... Aşa cum a repetat de atâtea ori crainicul televiziunii mexicane – „El gran jugador de la defensa rumana”. S-a întrecut pe sine. A avut resurse formidabile. A pornit la atac. A vrut! A vrut!! A vrut!!! O, dacă ar avea şi alţii sufletul lui Dinu!...»

(Ioan Chirilă, «Mexico '70. Jurnal sentimental»)

«Suntem în minutul 34. Dinu, care a scăpat între timp de presiunea braziliană, trimite o minge lui Dumitrache. Apărarea braziliană ezită. Dumitrache îşi aruncă „cârligul”. Britto şi Fontana sunt pironiţi şi „mopsul” împinge mingea în colţul stâng. Gol. Stadionul Jalisco izbucneşte în aplauze. Uralele sunt mult mai puternice decât la golurile Braziliei. Reacţia publicului mi se pare de domeniul miracolului. România aplaudată în America Latină, împotriva Braziliei!...»

(Ioan Chirilă, «Mexico '70. Jurnal sentimental»)

«Mircea Lucescu a fost întotdeauna un antrenor pe muchie de cuţit. Nenumărate sunt aceste situaţii. Dar, trecând peste aceste exemple care pot convinge sau nu, să ne gândim la unul dintre momentele delicate ale carierei lui. La vârsta de 32 de ani, când era jucător la Dinamo şi putea să mai joace foarte bine, el a luat o hotărâre cu totul neaşteptată. A abandonat pe Dinamo şi s-a retras la Hunedoara., unde avea să înceapă o muncă titanică, dar şi deosebit de productivă. Această decizie, pe care foarte puţini fotbalişti de prim rang o iau vreodată, a fost hotărâtoare pentru cariera lui. De acolo, de la Corvinul, el a promovat ca antrenor al echipei naţionale şi a reuşit să ducă la bun sfârşit o nouă misiune, deşi era foarte greu. Ba nu, imposibil. Au urmat alte şi alte provocări, la Dinamo, Pisa, Brescia, Rapid sau Inter Milano. Peste tot a reuşit să impună un anumit stil de muncă, de joc şi chiar de viaţă. A impus stilul Lucescu»

(Ioan Chirilă, «Lucescu»)

«A fost o partidă aspră, cu destule faulturi, cu prea puţin joc „la firul ierbii”, cum se întâmpla pe vremea când juca Dumitru. Rapid a dominat mai mult, încă din plecare, cu toate liniile, şi a deschis scorul, în minutul 15 prin Bolohan, care a fost beneficiarul unui „un-doi” rapid cu Bundea. Din acest moment, galeria începe să jubileze, cântând, aşteptând mărirea scorului, dar băcăuanii rezistă cu cerbicie, reuşind alunecări şi intervenţii spectaculoase...»

(Ioan Chirilă, «Gazeta Sporturilor», 16.09.1996: «Feroviarii, în 10, fără Chiriţă!», cronica partidei din etapa a 6-a a «Diviziei A», «Rapid» Bucureşti – A.S. «Bacău», 2-0)

«Сhirilă mi se pare, în presa noastră sportivă, un fel de copil teribil, pus pe şotii şi pe contrazis lumea. Scrie elegant, din vârful condeiului; nu este un teoretician, ca alţii, nu, el caută metafora şi constuieşte în jurul ei, ajungând uneori la lucruri care miră pe toată lumea, dar nu o deranjează...

Vreo doi ani şi mai mult ne comenta meciurile înainte de a le vedea. Îl ascultam cu interes, pentru că are şi un patos al vocii mai tare decât un argument, e niţel actor şi el o ştie bine, şolticul...

Chirilă are ochi, ştie să improvizeze bine şi uneori cu un mare adevăr la spate. Este ceea ce se numeşte un gazetar modern, plin de idei, scrie nervos, cu fantezie, poate uneori încarcă prea mult, face risipă de pastă şi de funduliţe, dar zău că merge! Decât să citesc lucruri seci şi ştiinţifice, pline de cifre şi statistici, îl citesc pe el. În revista „Sport”, printre poze şi multe informaţii, apare câte un cartuş inteligent, semnat când I.C., când cu numele întreg. Este o plăcere să parcurgi rândurile acelea sprinţare, cu fiorituri şi zambile, cum ar fi spus Arghezi...

Era cochet. Scria pe brânci noaptea, mai sărea câte o partidă lipsită de interes de la televizor şi se înfundase în uriaşa presă iscată în jurul campionatului. Ştia pe dinafară formaţiile de la Londra şi cobora, cu memoria sa adâncă ca un puţ, la ani pentru mine inaccesibili. Nume după nume, scoruri finale, scoruri la pauză, arbitri, când s-a marcat şi nu s-a marcat din 11 metri...»

(Eugen Barbu)

«Aş povesti câteva zile! Ioan Chirilă a fost cel mai mare. Eu pe el îl pun primul. După aia las loc liber. Avea condei. Era inteligent, talent uriaş. Ştia fotbal. În plus, cânta la vioară, la pian, era băiat de şpriţ! Nu îi plăcea însă să ţină casetele tehnice, iar atunci când mergea la meciuri, era un calvar să-l preiei, pentru că aproape mereu uita de casetă. „Bagă tu”, îmi zicea. Şi băgam!»

(Constantin Alexe)

«Cariera lui Ioan Chirilă se confundă cu istoria fotbalului românesc»

(«Gazeta Sporturilor»: «Integrala»Ioan Chirilă)

«Da, am alergat şi eu Maratonul. Cu precizarea că a fost o goană neîntreruptă. De cele mai multe ori, maratonul meu a durat 42 de ani, şi nu 42 de kilometri, în criză de timp alergând pe pista aeroporturilor... Ilie Năstase, Nadia Comăneci, Dobrin... Fără ei, maratonul meu ar fi fost unul oarecare...»

(Ioan Chirilă, «Zile şi nopţi pe stadion»)

«Nea Vania» reprezintă «ziaristul care făcea din sport o poveste» (Ion Ţiriac), gazetarul cu editorialele pline de metafore şi umor, publicate în «Sportul popular», «Gazeta Sporturilor» şi «ProSport», scriitorul cu 29 de cărţi, ce a abordat, în special, literatura cu tematică sportivă, pe linia confratelui Alexandr Kiknadze, dar şi autorul «unor preţuite «prefeţe» ale emisiunii «Fotbal, minut cu minut!», fiind «preocupat înainte de orice de logica şi profesionalismul comentariului sportiv, alături de necesara cultivare a sănătăţii limbii române» (Mircea Radu Iacoban, «Prezent! Jurnal 2015-2019»).

Începând cu anul 1970, «patriarhul presei sportive» (Grigore Cartianu) a fost prezent la opt turnee finale ale Campionatelor Mondiale de Fotbal, fiecare astfel de «aventură» lăsându-se cu câte o carte, al doilea Mondial, desfăşurat pe Azteca, in 1986, fiind imortalizat de condeiul inegalabilului «cântăreţ al fotbalului» în cartea «Frumoasele noastre duminici».

«Stilul Chirilă» se caracterizează prin formulări dezinvolte, duse «până la impertinenţa nonconformismului», «cu fraze patetice şi irespectuoase», «cu o logică oribil de netedă» (Radu Cosaşu), cronicarul jonglând cu metaforele pe «marile bulevarde ale fotbalului», dar şi în Giuleşti, cu «glasul roţilor de tren» sau făcând «o serie de popasuri pe drumurile Fotbalului», «ultimul imperiu în care soarele nu apune niciodată», dar, dincolo dе toate, «un spirit nobil» (Cornel Dinu).

Pentru maestrul Ioan Chirilă, derby-urile fotbalistice Steaua – Dinamo au fost în perioada lor de glorie adevărate partide de şah, cu tactici variate, de la victorii răsunătoare de ambele părţi, la jocuri de conservare a rezultatului, în care «parcă urmăream partida a 36-a sau a 37-a a meciului Karpov – Kasparov» (v. «Colecţia Gazetei: Meciuri de poveste pe DVD: Best of Steaua – Dinamo, vol. 1 şi 2»).

Ioan Chirilă avea darul de a inventa poveşti, fiind impresionat de maniera artistică a comentariilor colegilor din lumea reportajului sportiv. Lecturând pe nerăsuflate «Frumoasele noastre duminici» ale «Mundialului» mexican din 1986, în care gruzinul Maharadze strigă cu patos gooooool, «cu şase de o», ne ducem la comentariul original al meciului: «Mai sunt nouă minute de joc! 6-0! Pe tabelă a apărut scris Goooooooool! Cu nouă de o! Probabil, aşa sunt anunţate golurile pe stadioanele din Mexic!» (v. K. Maharadze, «Televiziunea Centrală» a U.R.S.S., meciul U.R.S.S. – Ungaria, 6-0, 1986). Să nu uităm că inimitabilul Kotă Maharadze era şi un actor îndrăgit, cu o intonaţie şi o dicţie impecabile şi cu un accent specific celor din Caucaz, care dădeau un farmec aparte transmisiilor sale, iar scriitorul Ioan Chirilă nu avea cum să nu remarce artistismul comentariilor georgianului, cei nouă sau şase de «o» ţinând de fantezia debordantă a acestor corifei ai microfonului şi condeiului.

Golul cu mâna, care a făcut imediat înconjurul planetei, rămâne cea mai comentată fază a «Mundialului» din 1986, redată magistral pe hârtie de inegalabilul nostru cronicar sportiv. «Golul care nu a fost nicioadată», înscris, de fapt, cu «mâna lui Dumnezeu» e o revansă istorică a Argentinei asupra Angliei, prin orice mijloace, сăci, dacă ar fi să simţim ca argentinienii, «contra piraţilor e bine şi cu mâna»: «Maradona avansează de pe poziţia interului stânga spre dreapta. Îl atacă Stevens. Pasă spre Valdano. „Spaniolul” are o idee formidabilă. Încearcă un „un – doi” aerian cu Maradona care pătrunde în careu. Valdano aruncă o boltă, la întâlnire, spre Maradona. Fenwick sare ca să „prindă” mingea, dar nu face decât să o mai salte o dată spre poartă. Shilton şi Maradona sar spre mingea care mai sare o dată din cei doi şi intră în poartă, după ce va fi atins pământul cu doi metri în faţa liniei. Stadionul e în delir. Maradona aleargă ca ieşit din minţi spre tribuna a doua, „tribuna celor mulţi”, şi se închină zeilor azteci. Apoi aleargă contra sensului cursei de 100 de metri. Dar, în aceleaşi momente, portarul Shilton sprintează spre centru, ajungând până la arbitrul Bennaceur. Îi explică ceva cu gesturi largi, lovindu-şi antebraţul stâng... Un curent de îndoială străbate întreg stadionul. Nu ştiu de ce, în aceste momente îl cred mai mult pe „huliganul” Shilton decât pe „bravul” Maradona... Stadionul nu-şi pune nicio problemă. Dar la masa presei e o sporovăială continuă. Maltezul mă priveşte cu un scepticism care spune mult. Şi chiar să fie gol cu mâna?...» (Ioan Chirilă, «Frumoasele noastre duminici»).

Cel mai frumos gol din istoria Campionatelor Mondiale, deşi a fost înscris doar în sferturile de finală, din Mexic '86, îi aparţine, în concepţia lui «nea Vania», aceluiaşi «butoiaş cosmic», după cum l-a botezat pe argentinian crainicul radio Victor Hugo Morales: «Maradona primeşte mingea de la Enrique, îi răsuceşte pe Beardsley şi pe Reid, trece de Butcher, intră, calea e deschisă… Maradona e singur, aleargă… sare peste Fenwick… acum e o aripă de rugby îndreptându-se spre terenul de ţintă. Îl urmăreşte Butcher, gata să-l placheze… Maradona îl fixează pe Shilton… portarul englez cade din fentă… Maradona iese pe afară, în unghi mort… nimeni nu ar cuteza să facă asta… Shilton încearcă o ultimă desprindere de solul care îl trage… Şi “decarul” iese iarăşi printre, cu Butcher în spate… marcând un gol nemaivăzut». Maestrul Chirilă comentează faza legendară în stil sud-american, fiind inspirat de reporterul mai sus menţionat, cel care «n-a omis nimic, n-a respirat», «gesticulând ca dansatorii de rock», iar, în final, după un aşa meci, «nu mai era om» (v. Ioan Chirilă, «Frumoasele noastre duminici»).

Ultimul editorial al lui «nea Vania» a fost «Ghilotina», material publicat în «ProSport», pe 19.11.1999: «„Habemus papam” – s-ar fi auzit la federaţie în clipa următoare alegerii lui Imi Ienei ca antrenor al echipei naţionale. Bineînţeles că această alegere n-a avut parte de fastul de la Roma, Vaticanul fiind neîntrecut în materie, dar sunt convins că FRF are mijloacele necesare pentru a sărbători această unanimitate care a trezit dulci amintiri în rândul celor câtorva candidaţi. A fost un scenariu interesant. S-a realizat şi suspansul mult aşteptat mai mult de „chibiţi” decât de cei care cunosc tehnicile federale... În paranteză fie spus, cred că Hagi va fi succesorul lui Ienei înainte de încheierea mandatului acestuia din urmă... Şi acum să punem punct. Ienei are multe probleme pe cap. Îmi pare bine că Lucescu a refuzat (sau s-a retras), îmi pare bine că totul s-a întâmplat cum s-a întâmplat, pentru că odată şi odată tot o să recitim aceste rânduri» (www.prosport.ro).

Unii jurnalişti consacraţi preiau în reportaje şi cărţi cu tematică sportivă idei şi formule meşteşugite de mentorul lor: vezi articolul lui Cătălin Tolontat publicat în «Sportul Românesc» din 8.07.1996, «S-a deschis Turnul Babel» şi cartea crainicului radio Vasile Arhire «Curajul de a crede în victorie. Jurnal sentimental», apărutăla editura ieşeană «Timpul», în 2007.

Ioan Chirilă ne-a lăsat moştenire «nu numai o vastă operă literară, dar şi un standard de calitate», «povestea Cupei Mondiale (a văzut, pe viu, 8 ediţii, performanţă greu de atins chiar şi la nivel mondial)» (www.prosport.ro). În memoria sa, «Asociaţia Presei Sportive» din România oferă, în cadrul unor gale anuale, Premiile «Ioan Chirilă» pentru presă şi publicistică sportivă (v. www.wikipedia.org / Ioan Chirilă).

Ioan Chirilă, «Frumoasele noastre duminici»

«Cartea aceasta cuprinde „scene din viaţa cronicarilor”, care se adună mereu în „Turnul Babel al Presei” o dată la patru ani... În „Turnul Babel al Presei” se strâng toate seminţiile... Şi poate că mai mult decât în legendarul Turn Babel se vorbeşte în 50 sau 60 de limbi, plus limba cronicarilor, un fel de esperanto al Fotbalului, care face ca ghanezul cu burnuz să se înţeleagă de minune cu australianul în short, iar japonezul îmbrăcat mereu ca pentru un dineu să „discute” cele mai mici nuanţe ale offside-ului cu scoţianul în buzunarele căruia sticluţele-mostre de whisky stau înfundate precum cartuşele în bunda cazacilor. Masa Presei, mai ales când are o mie şase sute de locuri ca pe Azteca, e mai zgomotoasă decât „potecile” bazarului din Istanbul...».

«Furnicarul numit masa presei e un spectacol. Dacă cineva ar avea o maşină de captat gândurile, iar gândurile ar fi însoţite de un curent sonor, ai avea impresia că te afli în faţa Niagarei... Şi toate astea în jurul unei mingi nevinovate. Dar o minge care angrenează întreg globul...».

Formidabilul U.R.S.S. - Belgia

«... meci extraordinar acest U.R.S.S - Belgia! Suntem frânţi, deşi am stat comod în fotoliu. La început am privit fără să notez. Apoi am simţit că n-am să pot uita acest meci. Şi din toate aceste note, mi-a venit un gând... Meciul U.R.S.S. – Belgia nu poate fi descris în fraze ample, bune pentru tipar. Pentru că e un meci cu cataracte, cu cascade, cu gâtuiri, cu sufocări, cu pierderea respiraţiei. Iată de ce am să încerc să vi-l transmit ca un crainic reporter. E adevărat, tensiunea nu poate fi aceeaşi, dar tot am să încerc. Doar la gândul că mă aflu cu microfonul în faţa unui milion sau a mai multor milioane de telespectatori, am o emoţie aproape nefirească, deşi mă găsesc în faţa maşinii de scris şi deşi a trecut atâta timp de atunci. Deci, să închid uşa „cabinei mele de pe stadionul Nou Camp din Leon”, ca să mai reduc vuietul tribunei:

„Stimaţi telespectatori, ne aflăm pe stadionul Nou Camp din Leon, împreună cu 32.227 de spectatori... Meciul care urmează să înceapă are o mare favorită, echipa Uniunii Sovietice, care, după toate calculele, trebuie să câştige cu cel puţin două goluri diferenţă. Echipa lui Valeri Lobanovski este considerată una dintre cele mai bune din acest al doilea Mexic al „Mundialului”. Belgia, în schimb, este o echipă tăcută. Se poate spune că până acum s-au făcut auzite doar cuvintele antrenorului Guy Thys, care a declarat răspicat: „Nu avem ce pierde”. E bine spus, dar desigur că nu e suficient. Între cele două echipe, arbitrul Erik Frederiksson... daţi-mi voie să fac o scurtă paranteză în timp ce se cântă imnurile... Frederiksson este arbitrul care a condus cu ani în urmă meciul Eintracht – Dinamo, la Frankfurt pe Main, şi a reuşit să facă în aşa fel încât portarul Ştefan să scape mingea din mâini în minutul 93 şi câteva secunde... Nu vreau să-i fac niciun proces de intenţie, dar faptul rămâne. Nu este exclus ca între timp să-şi fi câştigat unele merite, şi astfel a ajuns să conducă la centru o optime de prim-plan...

Frederiksson fluieră prelung. Sovieticii se năpustesc asupra porţii lui Pfaff... Se remarcă în primul rând driblingul prelungit al lui Zavarov... Trece de Veyt, de Ceulemans, intervine De Mol, în ultimul moment. Acest De Mol care a apărut ca un meteor în echipa Belgiei, după ce a jucat doar 18 meciuri la Anderlecht, în Divizia A. Primele lui meciuri în divizia A! O, daaa! Splendidă acţiune a micului Belanov, la un pas de gol. De unde a mai apărut şi acest Belanov? Sigur, Dinamo Kiev, omul lui Lobanovski, care a adus 12 jucători ucraineni în echipa Uniunii... Din nou Belanov! Se joacă în mare viteză. Nu ştiu dacă De Mol, foarte tânărul De Mol, va reuşi să reziste acestui iureş în care Raţ şi Iaremciuk par a fi nişte mecanici mereu la pândă, pentru ca piloţii numiţi Zavarov şi Belanov să nu piardă nicio secundă la trecerea prin faţa tribunelor înţesate... Uoooh! Era de aşteptat! Gool! A intrat şerpuind acelaşi Zavarov, pe care daţi-mi voie să-l compar cu Maradona sau cu hocheistul Serghei Makarov, pentru felul în care schimbă piciorul de sprijin, i-a pasat scurt lui Belanov, complet demarcat... Şut în cross, în stânga... adică dreapta lui Pfaff... plonjon spectaculos, dar inutil... cred că mingea a şters bara înainte de a intra în gol. E minutul 27!

Belgienii par surprinşi. Încearcă să iasă din defensivă. O defensivă în şase, care nu poate să oprească acest perpetuum mobile al echipei sovietice. Se pare că pronosticul lui „minimum două goluri diferenţă” nu va rezista... În tabăra „diavolilor roşii”, cum sunt denumiţi belgienii încă de pe vremea când jucau la Bucureşti, acum 50 de ani, se detaşează Ceulemans, singurul care pare să nu se împace cu acest gol primit destul de repede. El atacă pe cont propriu, punându-l în umbră pe Scifo... Crainicul argentinian, care are cabina în stânga mea, îl compară cu Kempes. Şi poate că are dreptate, într-atât de viguros porneşte la atac acest Ceulemans... Sovieticii revin în valuri, cu „trio”-ul sud-american Iaremciuk-Zavarov-Belanov. Dar Pfaff rezistă, salvând miraculos. Cred că în acest moment se află aici, la Leon, doi dintre cei mai buni portari din Europa, Dasaev şi acest Pfaff, călit în Bundesliga lui Schumacher. Partida creşte în intensitate. Ruşii par nemulţumiţi de acest doar 1-0 şi forţează cu toate liniile. Dar golul nu vine. Arbitrul suedez fluieră repriza. Aplauze prelungite. N-am văzut pănă acum un meci mai frumos în acest „Mundial”. Belgia este o mare surpriză. Echipa care a învins greu Irakul, cu 1-0, în timp ce asiaticii erau în zece, joacă astăzi cu cel puţin două clase peste...

Aleksandr Ivanovski, trimisul revistei lunare „Sportul şi viaţa”, care se află în apropierea mea, pare decepţionat de scor – meciul cu Ungaria e un reper împovărător – dar crede că forţa fizică a echipei sale îşi va spune până la urmă cuvântul. Valeri Lobanovski a realizat o pregătire spartană. El e de părere că dacă boxerii de clasă se supun unui asemenea program, de ce nu ar fi el ideal în pregătirea unei echipe de fotbal? Ivanovski are şi o mostră de program de antrenament al unei zile obişnuite. Scularea 7,30. Antrenament fără balon şi alergare 4 km. 9,30 – micul dejun; de la 10 la 10.30 – al doilea antrenament, cu balonul. Apoi, detentă sau piscină; 12.30 – masa de prânz; între 14 şi 16 – siesta, odihnă obigatorie; între 17 şi 19 – al treilea antrenament, cel mai dur şi cel mai variat al zilei... Crainicul belgian păstrează speranţa că duritatea unor asemenea antrenamente ar putea fi singura şansă a Belgiei în repriza a doua...

Frederiksson fluieră începutul reprizei. Belgienii încearcă un atac - e totuşi 0-1 -, dar cel care trage în bară e Belanov; mingea revenită în teren anunţă un gol imparabil, dar Renquin salvează miraculos de pe linia porţii. Ceulemans, în zi mare, „împinge” o locomotivă trăgând după ea toate vagoanele. Minutul 55. Belgienii nu par dispuşi să cedeze. Atacă Vercauteren pe stânga... În stilul lui Klein... centrare puternică... Demianenko – ratează degajarea şi Scifo se trezeşte singur-singurel. Un pas, încă unul... poarta creşte, imensă... goool! 1-1! Sovieticii sunt uimiţi de această întorsătură...

Curând vor relua atacurile. Mai sunt însă doar 20 de minute. Cine ar fi crezut? – după, celebrul, de pe acum “şase de o” al lui Maharadze, la al şaselea gol al lui Lobanovski în poarta lui Disztl? Un nou atac al echipei sovietice. Zavarov ia totul pe cont propriu. Dribling, încă unul... Şi încă... pas la Belanov, goool! 2-1 pentru echipa Uniunii Sovietice! Lucrurile au reintrat în normal... Acum, jocul pare să fie la discreţia lui Zavarov. Sovieticii atacă în cinci. Belgienii au rămas în doi apărători, doar De Mol şi Renquin. O simplă schemă de hochei. Iarăşi gol inevitabil. Fantastic! N-a fost gol... Putea fi 3-1, după ce ar fi putut să fie 2-0, la bara lui Belanov... Şi chiar 4-1, acum... Mai sunt 11 minute de joc... De Mol revine, avansează... pasă în adâncime spre Ceulemans... N-a fost ofsaid? Spaniolul Sanchez a ridicat steagul! Ce se-ntâmplă? Mingea e în plasă. Gol? Nu se poate. Sanchez a ridicat steagul... Toate privirile sunt îndreptate spre el. Dar steagul nu mai e sus. Sanchez a coborât steagul. Frederiksson nu discută. A „venit” peste Sanchez. Jucătorii sovietici nu protestează. Oh, dacă ar fi fost uruguayenii l-ar fi dus pe sus, ca pe Cleopatra, până la centru şi i l-ar fi oferit suedezului: „Cum e cu steagul, Arminio Sanchez? Până la urmă însă, autorul golului este Frederiksson, nu Sanchez. E adevărat, dacă ar fi rămas cu steagul sus... Dar n-a rămas. Ce lucruri ciudate...

Sovieticii repun. Ar mai fi timp. Ca să nu mai vorbim de prelungiri, unde „spartanul” Lobanovski va avea avantaj. E schimbat Zavarov. De ce? Tocmai Zavarov care a creat ambele goluri! Sau poate că Lobanovski simte ceva. Că şi-a asumat prea multe riscuri, jucând aproape integral „cartea Kievului”. Încă ieri, Saşa şi nu mai ştiu cum, de la „Fotbal i hokkei”, îmi spunea că e o crimă să joci fără gruzinul Civadze, şeful de totdeauna al apărării... Dar au rămas în teren toţi cei patru fundaşi kieveni... Şi Bessonov, şi Kuzneţov, şi Bal, şi Demianenko... Unchiul Valeri preferă să toarne apă în vin, trimiţându-l în teren pe Rodionov de la Spartak... Iaremciuk combină cu Belanov, şut, barăăăăă! Vorba lui Valentin Stănescu... „Când e să se aleagă praful...” Pe contraatac, Scifo e la un pas de gol. Asta ar fi culmea! Lobanovski, pe care îl credeam ţintuit de scaun – într-atât e de imobil, încă din Spania, când era secundul lui Beskov -, se ridică şi face câţiva paşi spre tuşă. E mai mult o mască de ceară decât un om viu. Stadionul arde. Cine ar fi crezut că aici, la Leon, se va juca cel mai frumos meci al „Mundialului”, un meci care poartă numărul 38!? Cel mai bun din toate cele jucate până acum. Frederiksson fluieră finalul celor 90 de minute. Întregul stadion scandează: „BEL-GI-CA! RU-SI-A! BEL-GI-CA! RU-SI-A!”. Crainicul mexican strigă şi el, cu forţa unei scandări: „Un grito nuevo, diferente y original!”. Într-adevăr, o scandare inedită, care răsplăteşte ambele echipe. „Merci, Belgique!” Dar şi „Merci, Soviets Supremes!” – cum a scris un francez după formidabila demonstraţie a echipei care a surclasat Ungaria lui Mezzey şi care acum, în acest minut 90, ar fi putut să fie de cinci ori câştigătoare, cu cele două bare, cu multe alte ocazii şi fără fluierul neaşteptat al lui Frederiksson, care nu a văzut – să zicem – steagul lui Arminio Sanchez...

„Mai e timp!” – îmi face semn Ivanovski, pe care îl văd însă,mult mai palid, decât la începutul meciului. La Leon, aici, pe stadionul «Nou Camp», o singură întrebare pe buzele tuturor: „Cine va rămâne în picioare? 99 la sută spun Lobanovski... Dar iată că lucrurile se încurcă de-a binelea. Fundaşul belgian Gerets avansează. (Are pasul aspru al lui Negrilă.) A ajuns în zona mijlocaşului. Încă un pas. Încă unul. Şi înainte de a pătrunde în zona extremei... centrare lungă, peste întreaga apărare, pe partea opusă... apare De Mol, fundaşul central. Nu-l ia nimeni! Cine să se mai gândească la fundaşul central care, acum cinci sau şase secunde, a respins cu capul în careu, uşor, spre Gerets? Şi De Mol, tânărul şi foarte înaltul De Mol, marchează al treilea gol! „Por primera vez, Belgica adelante!” – strigă crainicul mexican. Belgia e pentru prima oară în avans! Sovieticilor nu le vine să creadă. Chipul lui Lobanovski e de piatră. Rezervele, în schimb, par cinci alergători de sută în sutimile de secundă premergătoare startului. Sovieticii se aruncă în atac. Ce mult le lipseşte acum Zavarov! Acum, când desenul paselor nu mai funcţionează, acum, când doar marea intuiţie a jucătorilor de clasă mai poate face ceva. Fluier! Se schimbă terenurile. Mai sunt 15 minute de joc şi echipa care a dansat ceardaş în meciul cu „baronul” Esterhazy poate fi eliminată. Belgienii prind aripi. Culoarele apărării sovietice s-au lărgit, pentru că singura şansă a albilor (echipa lui Lobanovski poartă astăzi un echipament alb) este atacul continuu. Au pornit la atac Clysters şi Claesen. „Un-doi”-uri de mare fineţe. Cum numai în momentele de euforie mai pot fi desenate. Clysters cu capul spre Claesen... Şi Claesen şutează imparabil, din punctul de la 11 metri: 4-2. Increible! Increible! Increible! – strigă crainicul spaniol care nu mai priveşte un meci, ci o corrida. Îl aud strigând mereu cuvinte fără şir... Sovieticii atacă. Dar nimic nu se mai leagă. Acum, când mai sunt doar cinci minute, la 2-4, fotbalul nu mai e un joc, ci o stare de transă... Penalty la poarta lui Pfaff! Nu mi s-a părut. În sfârşit, Frederiksson, cât e el de nordic, poate fi cuprins de remuşcări. Bate Belanov! Goool! Cu doar trei litere o, pentru că e doar al treilea gol al lui Belanov... Sovieticii revin la centru cu viteza unor aripi de rugby. Nimic nu s-a terminat încă. Atacă din prima... Mai sunt doar două minute. Evtuşenko e la balon. Are tot ecranul porţii în faţă. 4-4 e inevitabil! Şut!! Nimic! Pfaff respinge miraculos peste bară. Acum, la capătul acestui meci infernal, el îmi aduce aminte de Till Eulenspiegel, năzdrăvanul flamand pus pe şotii...

Fluier final. Îl văd pe Belanov plângând. Suporterii belgieni invadează terenul. Crainicul mexican clamează întruna: „Meciul acesta de la Leonva rămâne cel mai frumos, mai dramatic, mai crunt din „Mundialul” nostru... El îmi aduce aminte de acel 4-3 al Italiei, pe Azteca, cu Republica Federală. Poate că acel Italia – Germania Federală nu a fost cel mai frumos meci al lui '70, dar e cel care se ţine minte şi astăzi, mult înaintea finalei lui Pelé, Gerson, Jairzinho, Tostao şi toţi ceilalţi”.

S-a sfârşit! Înainte de joc, aş fi putut lua Belgia cu 25 la 1. Într-atât de disproporţionate erau forţele. Acum, însă...

Guy Thys priveşte în gol. Visează sau încearcă să se trezească. Înainte de meci a declarat textual: „Ruşii sunt buni, dar noi vom fi şi mai buni, pentru că nu avem nimic de pierdut”. Dar belgienii au jucat de parcă la o eventuală înfrângere ar fi pierdut totul... Sovieticii părăsesc terenul, ocolindu-i pe suporterii belgieni care se îmbrăţişează. Numai pe Centomilla, acum 18 ani, am mai văzut o asemenea îmbrăţişare colectivă. Valeri Lobanovski e în picioare. Aşteaptă ca ultimul său jucător să ia drumul vestiarului, îmi pare rău de înfrângerea acestei echipe de superclasă, care, dacă ar juca mâine, ar câştiga poate acelaşi meci cu 3 sau 4-0, dar, privindu-l pe sfinxul Valerian, încerc oh... aproape că n-aş spune-o... o mică satisfacţie... poate nedreaptă, dar n-am fost încântat de faptul că Lobanovski a primit să preia conducerea echipei sovietice cu câteva zile înainte de plecarea în Mexic, după ce Malofeev asigurase calificarea, la capătul unei dure munci de reconstrucţie... Chiar acum, Mihailovski e de părere că a lipsit în cel mai înalt grad Civadze, că a lipsit Litovcenko şi, înaintea tuturor, a lipsit Protasov, marele golgeter... Protasov de la Dniepr, echipa ucraineană cu care el, Lobanovski, nu prea e în relaţii bune.

... Treptat, cafetteria se umple. Turnul Babel prinde viaţă...»

Bibliografie

1. Vasile Arhire, «Curajul de a crede în victorie. Jurnal sentimental», Iaşi: Timpul, 2007.

2. Adi Dobre, «La masa presei. Memoriile unui jurnalist sportiv», Bucureşti: Editura Eikon, 2017.

3. Ioan Chirilă, «Integrala»: «Nadia» (1977), «Mexic '70» (1970), «Lucescu» (1994), «Ar fi fost prea frumos» (1972), «Glasul roţilor de tren» (1968), «Şi noi am fost pe Conte Verde» (1983), «Finala se joacă astăzi» (1966), «Învingătorul lui Cruyff» (1975), «Argentina» (1978), «Espagna '82» (1982), «Pe marile bulevarde ale forbalului» (1984), «Frumoasele noastre duminici» (1988), Bucureşti: Gazeta Sporturilor, 2010.

4. Ioan Chirilă, «Răsucind fusele orare», Bucureşti: Editura Sport-Turism, 1980.

5. Ioan Chirilă, «Zile şi nopţi pe stadion», Bucureşti: Editura Sport-Turism, 1986.

6. Ioan Chirilă, traduceri din literatura rusă: «Turnul de fildeş», de V. Rozov; «Fuga», de M. Bulgakov; «Cărţile», de M. Zoscenko

7. «Colecţia Gazetei: Meciuri de poveste pe DVD: «Best of Steaua – Dinamo», vol. 1 şi 2», 2009, documentar «TVR», realizat de Marian Olaianos.

8. Radu Cosaşu, «Fotbal plus ai mei şi ai noştri», Iaşi: Polirom, 2017.

9. Сornel Dinu, «Zâmbind din iarbă» (2007), «Jucând cu destinul» (2008) şi «Misterele lui Mister» (2019), Bucureşti: Minerva.

10. Mircea Radu Iacoban, «Prezent! Jurnal 2015-2019», Iaşi: Junimea, 2020.

11.Mircea M. Ionescu, «Întâlniri care se uită greu… Din jurnalul unui cronicar de fotbal», Bucureşti: Editura Sport-Turism, 1981.

12. «Gazeta Sporturilor» // Ioan Chirilă,«Feroviarii, în 10, fără Chiriţă!», cronica partidei din etapa a 6-a a «Diviziei A», «Rapid» Bucureşti – A.S. «Bacău», 2-0, 16.09.1996.

13. «Sportul Românesc»// Cătălin Tolontan, «S-a deschis Turnul Babel», 8.07.1996.

14. Кикнадзе А. Обожаемый интриган. За футболом по пяти материкам. Записки очевидца. – М.: Терра-Спорт, Олимпия Пресс 2001.

15. nourescu.ro // «20 de ani fără nea Vanea…», de Andrei Nourescu, 23.11.2017.

16. www.prosport.ro // Ioan Chirilă – «Ghilotina», 19.11.1999.

17. www.youtube.com // «Televiziunea Centrală» a U.R.S.S., meciul U.R.S.S. – Ungaria, 6-0, 1986, comentator: K. Maharadze.

18. www.wikipedia.org // Ioan Chirilă.

(…)

1. NIKOLAI NIKOLAEVICI OZEROV – MODEL DE MĂIESTRIE ACTORICEASCĂ ÎN CADRUL JURNALISTICII SPORTIVE

«Reiau atacurile fotbaliştii sovietici! Pasă în adâncime! Mihailicenko driblează portarul! Şi... este faultat! Arbitrul dictează lovitură de la 11 metri! Penalty! Iată, revedeţi momentul faultului! Portarul a sărit. Mihailienko s-a dovedit a fi mai rapid la minge şi portarul l-a faultat!»

(N.N. Ozerov,«Televiziunea Centrală», Sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni, «Dinamo» Kiev – «Beşiktaş» Istambul, 2-0, 1987)

«Meciul se apropie de final. Încă 2 minute şi 10 secunde până când «Dinamo» Kiev va putea fi felicitată! Jucătorii din Kiev se califică în semifinalele Cupei Campionilor Europeni!»

(N.N. Ozerov, «Televiziunea Centrală», Sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni, «Dinamo» Kiev – «Beşiktaş» Istambul, 2-0, 1987)

«Se aude fluierul de final. Cele două goluri au fost marcate în minutul 50, de Blohin şi în minutul 70, de Evtuşenko. Igor Belanov a ratat o lovitură de la 11 metri, şutul lui violent nimerind bara. Final de meci. Partida s-a încheiat. 2-0, în favoarea dinamoviştilor kieveni».

(N.N. Ozerov, «Televiziunea Centrală», Sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni, «Dinamo» Kiev – «Beşiktaş» Istambul, 2-0, 1987)

Sub atenta îndrumare a lui V.S. Siniavski şi-a început cariera de reporter sportiv de radio şi televiziune Nikolai Nikolaevici Ozerov, omul-legendă din lumea sportului şi a artei. Pasiunea, înflăcărarea, caracterul novator, artistismul inimitabil reprezintă cartea de vizită a îndelungatei sale activităţi de comentator sportiv.

La televiziune N.N. Ozerov a transmis competiţii sportive de toate genurile, multe dintre ele, mai ales cele hocheistice, ramânând consemnate în istoria sportului sovietic. Maestrul reportajului sportiv a comentat meciuri memorabile: «Demianenko. Blohin a schimbat direcţia de joc în terenul advers. I-a trimis balonul lui Evtuşenko. Evtuşenko se apropie de careu. Zavarov. Belanov. Centrare! Nu! Mingea depăşeşte spaţiul de joc! Nu a reuşit s-o trimită în poartă!...» (Nikolai Nikolaevici Ozerov, DVD: «Televiziunea Centrală», Sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni, «Dinamo» Kiev – «Beşiktaş» Istambul, 2-0, 1987).

Reportajele lui N.N. Ozerov, la fel ca şi multe alte reportaje sportive, au doua părţi distincte: o parte a comentariului dinainte pregătit, incluzând informaţii despre sportivi şi întreceri, şi o parte improvizată în care se comentează fazele petrecute în momentul transmisiei (v. E.A. Bryzgunova, 1984).Textul pregătit conţine o diversitate de figuri de stil, multe având o doză crescută de emotivitate: «Belanov se apropie de balon! Şut! Bară!... Da! E un excelent executant de penalty-uri, dar, de data asta, a avut ghinion!». În comentariul improvizat predomină propoziţiile scurte cu multe structuri nominale: «Mihailicenko a fost lovit! Penalty! Absolut meritată lovitura de pedeapsă! Hai să urmărim execuţia!... Belanov se apropie de balon! Şut! Bară!...» (Nikolai Nikolaevici Ozerov, DVD: «Televiziunea Centrală», Sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni, «Dinamo» Kiev – «Beşiktaş» Istambul, 2-0, 1987).

Nikolai Nikolaevici Ozerov, DVD:«Televiziunea Centrală», Sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni, Returul, «Dinamo» Kiev – «Beşiktaş» Istambul, 2-0, 18.03.1987

[Ultimele minute ale meciului]: «... Ne apropiem de minutul 85. Încă 5 minute şi 45 de secunde, până la finalul meciului. 2-0, în favoare dinamoviştilor kieveni. Cele două goluri, în poarta lui «Beşiktaş», au fost marcate în minutul 50, de Blohin şi în minutul 70, de Evtuşenko. Încercările oaspeţilor de a perfora poarta lui Mihailov nu s-au soldat cu niciun gol în favoarea lor.

Reiau atacurile fotbaliştii sovietici! Pasă în adâncime! Mihailicenko driblează portarul! Şi... este faultat! Arbitrul dictează lovitură de la 11 metri! Penalty! Iată, revedeţi momentul faultului! Portarul a sărit. Mihailienko s-a dovedit a fi mai rapid la minge şi portarul l-a faultat! Mihailicenko a fost lovit! Penalty! Absolut meritată lovitura de pedeapsă! Hai să urmărim execuţia! Asta e partea cea mai interesantă! Portarul Jurković şi, în faţa lui, Igor Belanov! E cazul ca cel mai bun fotbalist din Europa să înscrie şi astăzi un gol! Portarul Jurković. Are 30 de ani. Înălţime: 1,75. Belanov se apropie de balon! Şut! Bară!... Da! E un excelent executant de penalty-uri, dar, de data asta, a avut ghinion! Intră Viktor Cianov în locul lui Mihail Mihailov. E cazul să joace şi cel de-al doilea portar...

3 minute şi jumătate până la finalul meciului. 3 minute şi jumătate va apăra poarta Viktor Cianov. Cianov îşi ia locul între buturi. E «Maestru emerit al sportului». Născut în '59. A evoluat în Liga Naţională în 168 de partide. A câştigat prima medalie de aur pentru cucerirea titlului de Campion al U.R.S.S.-ului. I s-a decernat premiul pentru «Cel mai bun portar al sezonului 1986». Câştigătorul Cupei Cupelor. A evoluat de 3 ori pentru naţionala U.R.S.S. şi nu a primit niciun gol. Iată biografia portarului echipei «Dinamo» Kiev...

Meciul se apropie de final. Încă 2 minute şi 10 secunde până când «Dinamo» Kiev va putea fi felicitată! Jucătorii din Kiev se califică în semifinalele Cupei Campionilor Europeni!

Mingea este trimisă în corner. Nu, arbitrul a schimbat decizia în ultimul moment şi a dictat lovitură liberă în favoarea adversarilor... Mihailicenko. Mihailicenko urcă în atac, în repriza a doua, în timp ce Blohin s-a retras în apărare...

Demianenko. Blohin a schimbat direcţia de joc în terenul advers. I-a trimis balonul lui Evtuşenko. Evtuşenko se apropie de careu. Zavarov. Belanov. Centrare! Nu! Mingea depăşeşte spaţiul de joc! Nu a reuşit s-o trimită în poartă!...

Se aude fluierul de final. Cele două goluri au fost marcate în minutul 50, de Blohin şi în minutul 70, de Evtuşenko. Igor Belanov a ratat o lovitură de la 11 metri, şutul lui violent nimerind bara. Final de meci. Partida s-a încheiat. 2-0, în favoarea dinamoviştilor din Kiev.

Încheiem transmisia din Kiev. Reportajul a fost organizat de televiziunea Uniunii Sovietice. Regia tehnică a fost realizată de Tamara Arinzaeva. A comentat Nikolai Ozerov»

(...)

VLADIMIR NIKITOVICI MASLACENKO – O FIGURĂ REPREZENTATIVĂ ÎNTRE COMENTARIILE SPORTIVE DE TELEVIZIUNE CLASICE

«Sportul, poate, că, nu e cel mai important lucru, dar, fără el, viaţa noastră ar fi imposibilă! Nu-i aşa?».

(V.N. Maslacenko, «NTV PLIUS»)

«Savicev, du-te şi înscrie, te implor! Goool! Goool! Goool! Goool! Goool! I-am surprins pe contraatac!»

(V.N. Maslacenko, «Televiziunea Centrală», Finala Jocurilor Olimpice, U.R.S.S. – Brazilia, 2-1, după prelungiri, 1988)

«Spartak a repurtat victoria – aş fi vrut să conchid! Dacă e să fiu sincer! Aşa...! Nu mai spun prea multe! Spartak din meciul de azi nu ştiu pe cine putea să bată?! N-a avut însă nicio şansă în disputa cu Zenit!»

(V.N. Maslacenko, «Kanal 5», Campionatul Rusiei, «Premier-League», etapa a XX-a, «Zenit Sankt Petersburg» - «Spartak» Moscova, 2-0, 2004)

Stilul comentariilor lui Vladimir Nikitovici Maslacenko, ultimul reprezetant de seamă din cadrul reportajului fotbalistic clasic, constă în capacitatea comentatorului de a avea punctul său de vedere, oricare ar fi acesta, şi în oportunitatea sa de a fi original în transmisiile realizate: «Sportul, poate, că, nu e cel mai important lucru, dar, fără el, viaţa noastră ar fi imposibilă! Nu-i aşa?».

Trăirea interioară a comentatorului, care în timpul transmisiilor se transformă în jucător, e redată telespectatorilor prin intermediul unor cuvinte bine alese, în special prin interjecţii. Modul imperativ şi formele de vocativ sunt adesea întrebuinţate în comentariile pline de artisticitate ale lui V.N. Maslacenko: «Vai, ce pasă bună!»; «Bravo, bravo, Kan!»;«Savicev, du-te şi înscrie, te implor!».

Comentatorul, fost portar al lui «Spartak» Moscova în perioada de glorie a legendarului Lev Iaşin, îl captivează pe telespectator cu fantezia sa care-l ajută să «împodobească» fiecare propoziţie din timpul meciurilor de fotbal. E uimitor câte podoabe verbale se întâlnesc în relatările acestui comentator – tropi şi figuri de stil: comparaţii: «Brescia are nevoie de victorie ca de aer...»; metafore: «Roberto Badgio, nimic nu se pierde, măiestria rămâne măiestrie!»; frazeologisme: «scump ca aurul, cum se zice» şi chiar întrebarea retorică: «Nu-i aşa?».

Vladimir Nikitovici Maslacenko, «Televiziunea Centrală» din Uniunea Sovietică, Finala Jocurilor Olimpice de la Seul, U.R.S.S. – Brazilia, 2-1, după prelungiri, 1988.

[Fragmente din repriza a douade prelungiri]: «Savicev, du-te şi înscrie, te implor! Goool! Goool! Goool! Goool! Goool! I-am surprins pe contraatac! Acel moment, când, afirm, nu se acordă deloc atenţie apărării! Din varii motive, fundaşii au urcat în atac, lăsându-l singur pe Savicev al nostru! Uitaţi-vă cum încearcă să-l oprească, ca la rugby! Acesta înaintează spre careul advers, îndepărtându-se de apărătorii brazilieni, iar, mai departe, totul ţine, cum se zice, de tehnica jucătorului...!

Pasă pe flangul drept! Liutâi! Pasează!... Mihailicenko, înscrie, te implor! Vai, ce ocazie am ratat! Meciul ar fi fost încheiat! Mihailicenko a făcut ce trebuia, dar a încetinit ritmul! Asta a fost! E bine aşa...!

Şi, iată, o nouă pleiadă de jucători!... Mă bucur şi această bucurie o împărtăşesc cu dumneavoastră! Mulţumesc tuturor pentru susţinere, în numele jucătorilor noştri!»

(…)

- Fotbalul – acest «intrigant adorat» din «ultimul imperiu în care soarele nu apune niciodată»

«Pasă ideală de gol... Ilin... Ce inspirat e Ilin! Din zbor, în săritură, trimite mingea în poartă! Gol! Gol! Unul atât de valoros şi muncit!»

(Vadim Sviatoslavovici Siniavski, «Radioul Unional», Finala Jocurilor Olimpice, U.R.S.S. – Iugoslavia, 1-0, 1956)

«Apără Duckadam...! Suntem finalişti! Am câştigat Cupa! Cupa Campionilor Europeni este la Bucureşti...!»

(Teoharie Coca Cosma, «TVR», «Finala Cupei Campionilor Europeni, «Steaua» – «Barcelona» 0-0, - 2-0 -, după loviturile de pedeapsă, 1986)

Tematica fotbalistică, la orice nivel (de club, echipă reprezentativă, de tineret sau chiar cea feminină) predomină în cadrul jurnalisticii sportive, mass-media jucând un rol primordial, pe întreg mapamondul, în promovarea sportului, în mod special, a sportului rege.

În «Antologia» noastră, trecând peste subiectivismul inerent şi privind retrospectiv, comunicăm, de la distanţă, despre cultura fotbalului, din România şi Federaţia Rusă, prin intermediul comentariilor corifeilor reportajului sportiv, fie că vorbim de Ion Ghiţulescu, Cristian Ţopescu, Ioan Chirilă, fie că îi avem în vedere, ca modele oratorice, pe Vadim Sviatoslavovici Siniavski, Nikolai Nikolaevici Ozerov sau Konstantin (Kotă) Ivanovici Maharadze, stilul acestora şi al nenumăraţilor reporteri de sport rămânând în memoria afectivă a «chibiţilor», pasionaţi de «intrigantul adorat» (Alexandr Kiknadze) sau de «ultimul imperiu în care soarele nu apune niciodată» (Ioan Chirilă). Nemuritorii crainici şi cronicari au «cântat» sau «zugrăvit» peripeţiile «actorilor», de pe «marile bulevarde ale fotbalului» (Ioan Chirilă), «măria sa Fotbalul» (Mircea M. Ionescu) devenind un «modus vivendi», căci, «fără el, viaţa noastră ar fi imposibilă» (Vladimir Nikitovici Maslacenko), evenimentele comentate sau transpuse pe hârtie intrând, de atâtea ori, în istoria de aur a sportului şi a jurnalisticii sportive.

Ion Ghiţulescu, crainicul de la radio cu care deschidem antologia, este unul «pur sânge» (Grigore Ilisei), coordonatorul îndrăgitei emisiuni «Fotbal, minut cu minut!», rămas în inimile noastre, cu legendarul comentariu «Şut puternic! Goool!!! Formidabil! Mulţescu! Gool!!».

Alt reper al jurnalisticii sportive este dat de Teoharie Coca Cosma, cu emoţionanta sa voce inimitabilă: «Lăcătuş trebuie să înscrie, Lăcătuş va înscrie...! Şut... şi goool! Bravo, Lăcătuş...! 1-0! Frumoasă execuţia lui Lăcătuş! Extraordinară! Balonul trimis exact sub bară...!»

Următoarele capitole ale cărţii sunt dedicate unor «nume grele» ale transmisiilor sportive radiofonice din România: Ilie Dobre, Sebastian Domozină şi Vasile Arhire, toţi trei adepţii stilului sud-american la microfon: de la recordul mondial, omologat pentru cel mai lung strigăt, fără respiraţie al lui «Iliuţă» Dobre până la coloritul oltenesc al inegalabilului Sebastian Domozină, cel care a exclamat goool «cu şapte voci» (Mircea M. Ionescu) sau la jurnalismul cultural, plin de expresivitate, promovat în dealul Copoului, din «Târgul Ieşilor», de reputatul comentator Vasile Arhire: «Un supergol marcat de Daniel Pancu, în poarta fostei sale echipe!».

În cadrul transmisiilor de televiziune «corifeul presei sportive româneşti», îndrăgitul comentator Cristian Ţopescu a rămas in istoria jurnalisticii sportive prin nenumăratele intervenţii memorabile, în frunte cu «meciul meciurilor», de la Los Angeles, «cel mai frumos meci de la Mondialul american» (Mircea M. Ionescu): «Goool! Rooomâââniiia! GHEORGHE HAGI!! Extraordinar contraatac, în minutul 13 al reprizei a doua, declanşat de apărarea noastră, continuat de Ilie Dumitrescu şi finalizat de Gică Hagi!».

Dumitru Graur, un alt maestru al microfonului din lumea sportului, în prezent, preşedintele «Asociaţiei Presei Sportive», ne-a lăsat moştenire o suită de reportaje remarcabile, la loc de cinste situându-se comentariul său de la meciul decisiv de calificare dintre România şi Danemarca: «Gol marcat de Ioan Sabău! Extraordinar! Fantastică revenirea echipei reprezentative a României care a luat conducerea, cu 2-1, în meciul cu Danemarca».

Astăzi întâlnim transmisiuni fotbalistice aproape zilnic, pe canalele celor trei giganţi media: «DIGISPORT», «TELEKOMSPORT» şi «LOOKSPORT», cu «echipe» de comentatori aparţinând noii generaţii, de la stilul, specific englezilor, al lui Emil Grădinescu, cel care «combină ideal emoţia cu informaţia»: «...Încă o dată, Ilie Dumitrescu! Pasă lui Răducioiu! Goooooooooolll!!!!! Radu Răducioiu!!! Al 8-lea gol în această campanie de calificare! Conducem, cu 2-1! Minutul 82! Iată, în situaţie de 2 la 2, ai noştri sunt irezistibili!», la сel sud-american, caracteristic lui Cristian Frisk: «Goooooooooooool! Goool! Goool! Goool! Goool! Goool! Golteniaa! Golteniaa! Golteniaa! Golteniaa!!».

În presa scrisă remarcăm doi titani ai condeiului: Ioan Chirilă, «patriarhul presei sportive» (Grigore Cartianu), cel care, între multe altele, ne-a născocit povestea golului strigat de confratele georgian Kotă Maharadze la Mondialul mexican, «cu şase de o» şi Ovidiu Ioaniţoaia, «cel mai mare făcător de gazete şi talk-show-uri sportive» (www.evz.ro).

În Federaţia Rusă am remarcat în cadrul jurnalismului sportiv o serie de nume emblematice: Vadim Sviatoslavovici Siniavski, cu vocea sa uşor răguşită, cu muzicalitatea şi rapiditatea transmisiilor sale, ajunse, peste ani, la un înalt nivel artistic («La minge se află aripa stângă Bobriov! Trebuie şă şuteze! Bobior! Şut! Mingea a trecut la câţiva centimetri de bara laterală!...»), Nikolai Nikolaevici Ozerov, cu înflăcărarea şi artistismul său inimitabil («Se aude fluierul de final. Cele două goluri au fost marcate în minutul 50, de Blohin şi în minutul 70, de Evtuşenko. Igor Belanov a ratat o lovitură de la 11 metri, şutul lui violent nimerind bara!»), Kotă Maharadze, cu accentul specific georgienilor, dar şi cu tehnica respiraţiei caracteristică actorilor experimentaţi, plus trăirea emoţională din timpul transmisiilor («Jucătorii din Tbilisi sunt în atac! Kipiani!... Daraselia!... A intrat în careu! Poate să şuteze! Al doilea dribling! Şut! Goool! Goool! Goool!... Gool! Vitalii Daraselia, cu trei minute şi jumătate înainte de finalul meciului, înscrie în poarta echipei «Carl Zeiss» Jena!), Vladimir Nikitovici Maslacenko, cu trăirea interioară a unui fost portar al lui «Spartak» Moscova, care, în direct, se transforma în jucător şi suporter («Savicev, du-te şi înscrie, te implor! Goool! Goool! Goool! Goool! Goool!) şi Viktor Gusev, cu fraze simple, dar meşteşugite şi cu formulări care ţin de limbajul jurnaliştilor cu ştate vechi («Şut!.. Goool! Gool! Egor Titov...!»).

În penultimul capitol am tălmăcit din literatura rusă cu tematică sportivă două texte: unul despre «intrigantul adorat» al lui Alexandr Kiknadze, cu dribleurii din spaţiul ex-sovietic şi amintirile nemuritoare despre primul reporter radio, Vadim Siniavski («Tot ce-i bun azi în sport, la radio şi tv, i se datorează lui, celui care a fost Vadim Siniavski»), altul despre Lev Iaşin şi Gheorghe Hagi, incluşi de V.I. Malov între cei mai buni 100 de fotbalişti din întreaga lume.

Ultimul capitol reprezintă o analiză a Mondialului rusesc, din 2018, cartea conţinând, de asemenea, un epilog şi bibliografie.

(Reporteri sportivi din România și Federația Rusă. Scurtă antologie, Iași: Institutul European, 2021. - 232p. – ISBN: 978-606-24-0322-5)