7. Utilizarea dicționarelor frazeologice în cadrul orelor de limbă și comunicare (nivel liceal)

Dicționarele frazeologice folosite la orele de limba și literatura română contribuie la formarea culturii comunicaționale a elevilor din clasele de liceu.

Noul curriculum de limba și literatura română propune o modificare de structură la nivelul studierii acestei discipline, primordială fiind formarea competenței de comunicare a elevului, care se realizează în mod concret prin familiarizarea elevilor cu situații diverse de comunicare orală și scrisă, cu texte literare și nonliterare adecvate fiecărui nivel de școlaritate sau ciclu curricular, accentul căzând pe «vehicularea unei culturi adaptate la realitățile societății contemporane» și «conștientizarea identității naționale ca premisă a dialogului intercultural și a integrării europene».

Stilisticianul Charles Bally a folosit pentru prima dată termenul unitatea frazeologică, iar, mai târziu, lingvistul V.V. Vinogradov l-a analizat exhaustiv în perioada respectivă, acesta fiind împrumutat apoi și de limba română. Unitățile frazeologice reprezintă combinații stabile de două sau mai multe cuvinte, cu un sens unitar, denumind un singur obiect, o singură însușire, o singură acțiune, un proces sau un fenomen unic.

«Dicționarul frazeologic al limbii române» scris de Mile Tomici și publicat în 2009 la editura «Saeculum Vizual» (1278 pag.) cuprinde circa 65000 de frazeme, cu variantele lor fonetice și lexicale, cu explicațiile semantice de rigoare pentru fiecare unitate frazeologică, fiind cea mai valoroasă lucrare apărută în lingvistica românească pe această temă.

În cadrul ariei curriculare «Limbă și comunicare», alături de disciplina limba și literatura română frazeologismele se întrebuințează la limbile moderne sau la limba latină. De exemplu, la clasa a IX-a, în cadrul temei «Prietenia» putem folosi din dicționarele de specialitate unități frazeologice specifice mai multor limbi, moderne și latină: lat.: «Amicus Plato, sed magis amica (est) veritas» – «Mi-e prieten Platon, dar mai prieten mi-e adevărul» (Aristotel); lat. și, mai târziu, fr.: lat.: «Amicus humani generis» – «Prietenul neamului omenesc» sau «Amicul speței umane» (proverb), fr.: «L'ami du genre humain n'est point du tout mon fait!» – «Amicul întregii specii nu e amicul meu!» (Molière); rom.: «Prieten la cataramă»: «Făcu o păreche de ciubote de iuft vărului meu Ioan, cu care era prieten unghie și carne» (I. Creangă); rus.: «Старый друг лучше новых двух» – «Un prieten vechi face cât zece noi» sau «Дружба дружбой, а служба службой» – «Frate frate, dar brânza-i pe bani». Principala categorie de unități frazeologice o constituie locuțiunile. În Gramatica limbii române grupul de cuvinte mai mult sau mai puțin sudat care are un înțeles unitar și se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire se numește locuțiune.

În limba română există locuțiuni echivalente pentru toate părțile de vorbire, cu excepția articolului: locuțiuni substantivale (luare-aminte, băgare de seamă, punct de vedere), locuțiuni adjectivale (tras pe sfoară, cu scaun la cap, de folos), locuțiuni pronominale (nu știu ce, care mai de care, nici cât negru sub unghie), locuțiuni numerale (o mie și ceva, douăzeci și mai bine, cu câte șapte), locuțiuni verbale (a-și bate joc, a se da de-a dura, a da năvală), locuțiuni adverbiale (zi de zi, pe de rost, de-a dreapta), locuțiuni prepoziționale (în fața, cu privire la, potrivit cu), locuțiuni conjuncționale (în caz că, pentru ca să, așa cum) și locuțiuni interjecționale (Doamne ferește!, ia te uită!, da de unde!). Spre exemplificare, locuțiunea nu știu cum am întâlnit-o în creația lui M. Eminescu, la clasa a XI-a, în cadrul «Romantismului» ca unitate de învățare, parcurgând poezia de dragoste De-or trece anii...: «De-or trece anii cum trecură, / Ea tot mai mult îmi va plăcé, / Pentru că-n toat-a ei făptură / E-un ,,nu știu cum” ș-un ,,nu știu ce”» sau la clasa a XII-a, în cadrul itemului în care se cere identificarea unei locuțiuni sau expresii, pe baza unui fragment din Povestea lui Stan Pățitul: «Măi Chirică, tare mai ești și tu nu știu cum». Această locuțiune capătă valori diferite în textul poetic, contextul ajutându-ne să le deosebim: în poezia eminesciană articolul nehotărât un a dus la substantivizarea unei locuțiuni adjectivale, în timp ce în basmul lui Ion Creangă ea își păstrează sensul gramatical inițial.

A doua categorie de unități frazeologice o reprezintă expresiile, acestea din urmă provocând încă probleme cercetătorilor, căci unii pun pe picior de egalitate locuțiunile și eexpresiile, în timp ce alții, pornind de la criteriul expresivității / nonexpresivității, le consideră unități frazeologice distincte. Cu cât o unitate frazeologică este mai expresivă, cu atât ea se numește expresie.

În cartea «Expresii românești» cercetătorul ieșean Stelian Dumistrăcel ne prezintă geneza și semnificațiile multora dintre ele.

Îmbinarea de cuvinte, specific unei anumite limbi, poartă numele de expresie idiomatică (sau idiotism sau, mai rar, idiomatism). Expresia idiomatică este imposibil de tradus întocmai într-o altă limbă. Pentru exprimarea într-o altă limbă a ideii conținute de o asemenea unitate se vor întrebuința expresii specific limbii respective, aflate în echivalență semantic cu expresiile limbii române.

Ion Creangă, un scriitor renumit prin plasticitatea stilului său, folosește nenumărate expresii în opera sa. De exemplu, la clasa a IX-a, în cadrul unității de învățare «Familia» sau «Școala», pe baza textului «Amintiri din copilărie» sau la clasa a X-a, cândse predă basmul cult, de obicei, «Povestea lui Harap Alb» sau «Povestea lui Stan Pățitul», profesorul poate apela la o gamă diversificată de astfel de unități frazeologice: «Ipate, cu un gând să se ducă… și cu zece nu. În sfârșit, își ea el inima în dinți și se duce la curte să vadă ce are să fie». Aici formularea a-și lua inima în dinți e mult mai sugestivă decât verbul a îndrăzni, sensul rămânând același, dar efectul stilistic e mult sporit prin utilizarea acestei expresii. Alte expresii idiomatic, considerate a fi expresii autentice românești, se întâlnesc în opera povestitorului românilor: a-i lipsi o doagă, a-și pine pofta-n cui, a face pe dracu-n patru, a-și pune pirostiile pe cap. Și-n comediile lui V. Alecsandri întâlnim asemenea exemple, dramaturgul din Mircești aplelând la resursele comice ale calchierii în «Chirița în provinție» pentru a releva incultura și snobismul ei: «Șarl: - Pour des fleurs de coucou? / Chirița: - C'est-a-dire: de flori de cuc…».

În cea de-a treia categorie de unități frazeologice sunt incluse formulele și clișeele internaționale, acestea având caracter universal.

Formulele provin din limbile greacă și latină. Ele s-au generalizat în limbile contemporane: rara avis (în traducere: pasăre rară), ad calendas graecas (în traducere: la calendele grecești), magna cum laude (în traducere: cu mare laudă). Ultima formulă este specific universitară, semnificând trecerea unui examen sau obținerea unui titlu academic într-un mod strălucit. Clișeele se bazează pe mituri, mai ales biblice, legende antice sau chiar întâmplări reale din istoria lumii.

În structura lor întâlnim întotdeauna un nume propriu: arca lui Noe, săgeata lui Cupidon, oul lui Columb. Clișeul internațional arca lui Noe e din Geneza (Facerea), unde se pune că Dumnezeu, supărat pe oameni pentru răutățile lor, s-a hotărât să-i șteargă de pe fața pământului. Noe și familia lui se arătase fără pată, de aceea Creatorul a vrut să-i salveze, spunându-i să-și facă o corabie ca să scape de potop și să ia cu el câte două făpturi din toate viețuitoarele. De la imaginea unei corăbii încărcate atât de surprinzător s-a ajuns ca aceasta să simbolizeze o îngrămădire de oameni sau chiar o adunătură de obiecte diferite.

Multe dintre formulele și clișeele internaționale se regăsesc în texte mai vechi sau actuale, intrând în comunicarea oamenilor instruiți pentru puterea lor de caracterizare. Ele pot fi folosite pe parcursul celor patru ani de liceu, pentru unele unități de învățare, teme sau texte. La clasa a IX-a, de pildă, într-o poezie aparținând lui George Topârceanu, poetul dă un înțeles particular unității frazeologice arca lui Noe: «Mai fericit ca legendarul Noe, / Din toată omenirea inundată, / În arca mea nu am decât o fată… / Deasupra lumii noi plutim în voie…».

Concluzionând, în cadrul ariei curriculare «Limbă și comunicare», la orele de limba și literatura română utilizarea dicționarelor frazeologice ajută la formarea competențelor culturale și communicative ale liceenilor.

Bibliografie

Bally Ch. Précis de stylistique. – Geneva, 1905 (cap. «La phraséologie»).

Berg I. Dicționar de cuvinte, expresii, citate celebre. – București: Vestala, 2007.

Bolocan Gh., Voronțova T. Dicționar frazeologic rus-român. – București: Editura Științifică, 1968.

Comșulea E., Șerban V., Teiuș S., Dicționar de expresii și locuțiuni. – Chișinău: Știința, 2007.

Crăciun C. Metodica predării limbii și literaturii române în gimnaziu și liceu. – Deva: Emia, 2004.

Dumistrăcel S. Expresii românești. – Iași: Institutul European, 1997.

Gramatica limbii române. Cuvântul (vol. I). – București: Editura Academiei Române, 2005.

Hristea T. (coordonator). Sinteze de limba română. Ediția a treia. – București: Albatros, 1984.

Șoitu L. (coordonator). Salvați copiii de abandon și neintegrare: ghid de bune practici. – Iași: Institutul European, 2013.

Tomici M. Dicționar frazeologic al limbii române. – București: Saeculum Vizual, 2009.

Виноградов В.В. Русский язык (Грамматическое учение о слове). – 4-е изд. – Москва: Русский язык, 2001.

www.cedu.ro/programe/raport/doc/capitolul 8

(Ani de liceu, Iaşi: C.T. «I.C. Ştefănescu», 2014, P.36-38. - ISSN: 2068-2816)