4. Sankt-Petersburg – capitala culturală a Rusiei
«Mi-i opera lui Petru dragă.
Severitatea ei întreagă
Şi armonia i-o iubesc,
Al Nevei curs împărătesc»
- A.S. Puşkin, Călăreţul de aramă
«Nimic nu-i mai frumos, cel puţin la Petersburg, decât Nevski Prospekt; pentru capitală, el înseamnă totul»
- N.V.Gogol, Însemnări din Petersburg
«Nopţi întregi de nesomn se scurg ca o clipă, scăldate într-o bucurie şi o fericire de nesecat, iar când zorile trandafirii îşi trimit primele raze, revărsându-se în odaia sumbră şi învăluind-o cu draperii fantastice de lumină îndoielnică, cum se întâmplă la noi la Petersburg, visătorul nostru vlăguit, stors de puteri, se aruncă în pat şi adoarme în voia spiritului său bolnav, zguduit de extaz, cu un fel de durere copleşitor de dulce în inimă»
- F.M. Dostoievski, Nopţi albe
«Însemnarea ei seacă nu-i poate transmite cititorului nededat călătoriilor ascunsele delicii ale unei asemenea zile de iarnă în Sankt Petersburg; extravaganţa unui cer fără nori, menit nu să încălzească pielea, ci doar să bucure ochiul; [...] rotunjimea dulce a unei cupole cu aurul brumat de o pojghiţă fină de gheaţă; mestecenii din grădinile publice, în care şi cea mai măruntă rămurică era tivită cu alb; fâşâitul şi clinchetul traficului hibernal [...] sub un cer incredibil de albastru»
- Vl. Nabokov, Adevărata viaţă a lui Sebastian Knight
Sankt-Petersburg, nume purtat din 1703 până în 1914 şi din 1991 până astăzi (în limba rusă: Санкт-Петербург, cuvânt provenit din germana rusificată Sankt’Piterburh; alte foste denumiri: Petrograd – numit în versiunea sa rusească din 1914 până-n 1924 - şi Leningrad, nume atribuit în 1924, după moartea lui Lenin, fiind oficial până la destrămarea URSS-ului, din 1991; în limba vorbită Piter; glumeţ şi ironic Leninburg), al doilea oraş ca mărime din Federaţia Rusă, cu peste 5 milioane de locuitori, conform recensământului din 2014, deşi a fost întemeiat la 16 mai 1703, de ţarul Petru cel Mare, cel ce «îi va face numele nemuritor peste veacuri»[1], are deja o istorie încărcată de evenimente.
Oraşul de pe Neva este considerat capitala culturală a ruşilor, precum Iaşul pentru români, devenind un puternic centru cultural, ştiinţific, economic, politic şi administrativ. Cercetând ce s-a scris despre această urbe, descoperim o paletă diversă de metafore şi atribute, legate de Petersburg: leagănul celor trei revoluţii, piatra de rezistenţă a Marelui Război pentru Apărarea Patriei, oraşul-muzeu, oraşul blocadei, oraşul-erou, oraşul nopţilor albe, oraşul-port la Marea Baltică, cel mai nordic oraş european, «Palmierul Nordului», «Veneţia imperială a Rusiei», «fereastra spre Europa», oraşul corăbiilor şi al palatelor, oraşul ţarilor. Nu întâmplător, este inclus în cele mai iubite 10 oraşe ale lumii ca «oraşul orizontalităţii şi al măreţiei. Oraşul cupolelor aurite, al bisericilor şi palatelor impresionante, al unei modernităţi fericit croită pe un spaţiu arhaic. Un oraş care iarna se îmbracă în nesfârşitele zăpezi, iar vara explodează în flori de liliac. Un oraş ca o bijuterie»[2].
Ridicarea Sankt-Petersburgului, după modelul Amsterdamului şi al Veneţiei, a însemnat «chintesenţa politicii de occidentalizare a lui Petru şi a propriului său entuziasm, ca şi a energiei sale»[3]. «Opera» lui Petru cel Mare şi Sfânt, fiind «un simbol al domniei sale» şi reflectând «dorinţa de înnoire a unui ţar care se leapădă de moştenirea strămoşilor»[4], a devenit încă din 1712 capitala statului rus. În plus, «domnia lui Petru cel Mare a marcat un semnificativ pas înainte pentru cultura laică rusă, evidenţiat prin mutarea centrului de greutate de la Moscova la Sankt-Petersburg»[5].
Fortăreaţa Petru şi Pavel, inima oraşului, locul în care au fost încarceraţi decembriştii din cercul lui Petraşevski, printre care şi scriitorul Dostoievski, şi Amiralitatea, clădire apărută câţiva ani mai târziu, îmbrăcând forma literei P, în cinstea ţarului fondator al oraşului, sunt printre cele dintâi construcţii înălţate în Sankt-Petersburg, prima fiind ridicată pe malul drept al Nevei, iar a doua pe cel stâng. Au urmat alte edificii de cultură în timpul domniei lui Petru I (Catedrala Petru şi Pavel, cu emblematica clopotniţă şi cu mormintele ţarilor, Grădina de Vară, cel mai vechi şi mai vestit parc al oraşului, Mănăstirea Alexandr Nevski, Fortăreaţa Kronstadt) şi în timpul guvernării Elisabetei (reconstrucţia şi extinderea Palatului din Peterhof sau crearea Palatului Ecaterinei de la Ţarskoe Selo, astăzi oraşul Puşkin)[6].
Istoria lui este legată de istoria Rusiei. Piaţa Senatului, de exemplu, evocă răscoala decembriştilor din 1825, iar Crucişătorul Aurora de lângă cheiul Petrovka, care a tras legendara salvă ca semnal pentru începerea asaltului, ne aminteşte de înfăptuirea Revoluţiei din Octombrie 1917.
La
22 iunie 1941 Leningradul a fost încercuit de armata germană, condusă de
Hitler, rămânând sub asediu doi ani şi jumătate (900 de zile), timp în care au
pierit peste 700000 de oameni, dar au învins blocada şi au câştigat războiul
împotriva Germaniei[7].
În ciuda adversităţilor cu care s-a confruntat oraşul şi locuitorii lui, «Veneţia Nordului» este spaţiul unde arta orientală lasă locul stilurilor arhitectonice occidentale, în special baroc şi neoclasic.
Să vizitezi «capitala culturală» fără să ajungi la Ermitaj, unul din cele mai cunoscute muzee de artă universală, şi să nu intri în cele cinci clădiri: Palatul de Iarnă (fosta reşedinţă a ţarilor), Micul Ermitaj, Vechiul Ermitaj, Noul Ermitaj şi Teatrul Ermitaj, unde te aşteaptă o panoramă exhaustivă a artei occidentale din secolul al XV-lea până în secolul al XX-lea, ar însemna să omiţi un loc fundamental pentru înţelegerea istoriei, culturii şi spiritului ruseşti, căci «în fastuoasele saloane de recepţie şi în extraordinarele opere de artă expuse regăsim laolaltă istoria recentă (veche doar de trei secole) a Sankt-Petersburgului»[8].
Tot în Petersburg există al doilea muzeu al oraşului, Muzeul Rus, în care sunt colecţionate opere ale artei ruse, fiind cel mai mare din lume la acest capitol[9].
În Petrograd totul este grandios şi măreţ: şi «Călăreţul de aramă», monumentul lui Petru cel Mare realizat de sculptorul francez Etienne Falconet, şi Piaţa Palatului în mijlocul căreia găsim coloana lui Alexandr, şi Catedrala Sfântul Isaac, un simbol al oraşului cu panorama lui văzută de la înălţime, şi celebrul Teatru Mariinski, şi Palatul de Vară, cel mai vechi palat al urbei.
Mândria celor din Petersburg o reprezintă magistrala centrală, cu nenumăratele monumente, teatre şi muzee, cu impresionanta Catedrală Kazanski, unde se află osemintele generalului Kutuzov, dar, mai ales, cu celebrul bulevard Nevski Prospekt,
centrul promenadei şi spiritualităţii
petersburgheze sau punctul de reper pentru orice vizitator.
Petersburgul este pentru Federaţia Rusă, alături de Moscova şi Novosibirsk, una din capitalele ştiinţei şi cercetării, în cadrul Academiei de Ştiinţe sau Universităţii de Stat afirmându-se personalităţi precum M.V. Lomonosov, D.I. Mendeleev, I.P. Pavlov. De asemenea, oraşul nordic al Rusiei reprezintă centrul în care şi-au manifestat activitatea mulţi scriitori ruşi, printre care îi amintim pe A.S. Puşkin, M.I. Lermontov, N.V. Gogol, N.A, Nekrasov, F.M. Dostoievski, Alexandr Blok, Anna Ahmatova, Iosif Brodski.
Să
nu uităm de cultura cinematografică având în prim-plan acest oraş (filmul Piter F.M. redă cel mai bine dinamismul
şi modernismul Petersburgului zilelor noastre), de cea muzicală (remarcându-se
pe scenele lui compozitorii P.I. Ceaikovski, N. A. Rimski-Korsakov, I. Glinka,
cântăreţul de operă Fiodor Şaliapin, balerina Anna Pavlova), de pictură
(printre pictorii ce s-au format sau consacrat aici evidenţiindu-se I. Repin,
M.N. Kramskoi, V.I. Surov, poetul romantic ucrainean T.G. Şevcenko) şi chiar de
cultura sportului, cartea de vizită a oraşului devenind, dincolo de hochei şi
patinaj, stadionul Petrovski, locul în care au loc pe teren propriu meciurile
echipei de fotbal Zenit Sankt-Petersburg, mândria Rusiei, dar şi a suporterilor
de dincolo de hotarele ei.
Oraşul a devenit Campion European la numărul de poduri (peste 800) şi vice-campion la cel de canale şi insule (48 de canale şi 100 de insule, fiind depăşit doar de Veneţia).
Turiştii vizitează oraşul în mod special de la sfârşitul lui mai până la jumătatea lui iulie, în perioada «nopţilor albe». Frumuseţea acestui oraş unic, pe care l-au îndrăgit de-a lungul timpului atâţia oameni de ştiinţă şi cultură, nu poate fi redată în cuvinte, ea ţine de acea «enigmă rusească».
BIBLIOGRAFIE
1. Antologie de poezie rusă. Perioada clasică. Vol. 1-3, Bucureşti: Minerva, 1987.
2. Paul Dukes, Istoria Rusiei: 882-1996, Bucureşti: ALL, 2009.
3. Н.В. Гоголь, Петербургские записки 1836г. // Собрание сочинений в 7 томах, Том 6, Москва, 1967.
4. F.M. Dostoievski, Nopţi albe, vol. 2 din Opere (în 11 volume), Bucureşti: Editura pentru Literatura Universală, 1966.
5. Петру Истрате, Лицеисты, давайте беседовать по-русски! Тексты и упражнения, Яссы: Стеф, 2011.
6. William Marshall, Petru cel Mare, Bucureşti: Artemis, 2002.
7. Muzeul Ermitaj – Sankt Petersburg // Marile muzee ale lumii (Biblioteca de artă). Albumul. 1 (din 15 albume de artă), Bucureşti: Adevărul Holding, 2010.
8.Vl. Nabokov, Adevărata viaţă a lui Sebastian Knight, Iaşi: Polirom, 2011.
9. Antoaneta Olteanu, Civilizaţia rusă: perioada veche şi modernă, Bucureşti: Paideia, 1998.
10. Antoaneta Olteanu, Rusia imperială: o istorie culturală a secolului al XIX-lea, Bucureşti: ALL, 2011.
11. Anna Reid, Leningrad. Tragedia unui oraş sub asediu: 1941-1944, Bucureşti: Corint, 2013.
12. П.Т. Смирнов, Несколько дней в Санкт-Петербурге. Краткий путеводитель, С-Петербург: Петроградский и К, Издание 3, переработанное, 1994.
13. Claudia Sugliano, Sankt Petersburg // Colecţiile Cotidianul. Cele mai iubite oraşe: vol. 6: Sankt Petersurg, Editura Univers, 2002.
14. Henri Troyat, Petru cel Mare, Bucureşti: Humanitas, 1994.
15. DVD cu filmul Piter F.M., 2005.
16. www.google.ru
(Univers cantemirian, Ediţia a 12-a, Iaşi: Vasiliana_’98, 2015, P.139-143. - ISBN: 978-973-116-427-4)
[1]Henri Troyat, Petru cel Mare, Bucureşti: Humanitas, 1994. P. 147
[2] Claudia Sugliano, Sankt Petersburg, Editura Univers, 2002. P. 129
[3]William Marshall, Petru cel Mare, Bucureşti: Artemis, 2002. P. 117
[4]Сf. Henri Troyat, Petru cel Mare, Bucureşti: Humanitas, 1994. P. 147
[5]Paul Dukes, Istoria Rusiei: 882-1996, Bucureşti: ALL, 2009. P. 109
[6] Cf. Antoaneta Olteanu, Civilizaţia rusă: perioada veche şi modernă, Bucureşti: Paideia, 1998. P. 124-125
[7] Cf. Anna Reid, Leningrad. Tragedia unui oraş sub asediu: 1941-1944, Bucureşti: Corint, 2013. P. 9
[8]Muzeul Ermitaj – Sankt Petersburg // Marile muzee ale lumii (Biblioteca de artă). Albumul. 1(din 15 albume de artă), Bucureşti: Adevărul Holding, 2010. P. 9
[9]П.Т. Смирнов, Несколько дней в Санкт-Петербурге. Краткий путеводитель, С-Петербург: Петроградский и К, 1994. C. 25.