21. Particularităţile pronumelor personale din limbile slave
В славянских языках местоимение как часть речи, если исходить из семантической и грамматической классификаций, обычно распределяется по традиционным разрядам.
Личные местоимения характеризуются супплетивизмом форм и другими специфическими особенностями.
Având în vedere criteriile lexical (semantic) şi gramatical (morfologic şi sintactic), în gramaticile tradiţionale ale diferitelor limbi slave întâlnim, de obicei, următoarea clasificare a pronumelor:
I. Clasificarea semantică a pronumelor este cea mai răspândită în gramaticile descriptive din limbile slave contemporane. Având în vedere acest criteriu, vom întâlni în limbile slave următoarele nouă clase de pronume:
1. Pronumele personale: rus.: я, ты, он, она, оно, мы, вы, они; ucr.: я, ти, вiн, вона, воно, ми, ви, вони; ceh.: já, ty, on, ona, ono, mу, vy, oni, ony, ona; pol.: ja, ty, on, ona, ono, my, wy, oni, one; bulg.: аз, ти, той, тя, то, ние, вие, те; mac.: jac, ти, той, таа, тоа, ние, вие, тие.
2. Pronumele reflexiv: rus.: себя; ucr.: себе; ceh.: sebe, se; pol.: siebe, sie; bulg.: себе / себ, се.
3. Pronumele posesive: rus.: мой, твой, свой, наш, ваш, его, её, их; bel.: мой, твой, свой, наш, ваш, яго / ягоны, яе, iх, iхнi; ceh.: můj, tvůj, svůj, náš, váš, jeho, její, jejich; pol.: moj, twoj, swoj, nasz, wasz, jego, jej, ich; bulg.: мой, твой, наш, ваш, негов, неин, негов, техен.
4. Pronumele demonstrative: rus.: этот – тот; ucr.: цей – той; bel.: гэты – той; ceh.: ten / tento – onen; pol.: ten – tamten / ow; bulg.: този – онзи.
5-6. Pronumele relative şi interogative: rus.: кто, что, какой, который, чей; ucr.: хто, що, який, котрий, чий; ceh.: kdo, co, jaký, který, čí; pol.: kto, co, jaki, ktory, ci; bulg.: кой / който, що, какъв / какъвто, чий / чийто.
7. Pronumele nehotărâte: rus.: кто-то, кто-нибудь, кто-либо, кое-кто, какой-то, некто, нечто; ucr.: хтось, щось, хто-небудь, будь-який, абищо, деякий; ceh.: někdo, něco, nějaký, některý, něcí, kdokolí(v), cokoli(v), kdosi, cosi, jakýsi, ledakdo, ledaco; bulg.: някой, нещо, някакъв, нечий.
8. Pronumele negative: rus.: никто, ничто, никакой, ничей; ucr.: нiхто, нiщо, нiякий, нiчий; ceh.: nikdo, nic, nijaký, žádný, nicí; bulg.: никой, нищо, никакъв, ничий.
9. Pronumele determinative: rus.: каждый, сам, самый, весь, всякий; ucr.: кожний, сам, самий, весь, всякий, iнший; ceh.: každý, sám, samotný, všechen, všecek, veškerý; bulg.: всеки, сам / самси, все, цял.
II. Având în vedere principiul gramatical, putem clasifica pronumele în:
1. Pronume-substantive – au un sens general şi indică obiecte. Pronumele substantive se declină.
Trăsăturile declinării acestor pronume:
a. Supletivismul formelor cazuale: rus.: я – меня – мы – нас; ceh.: já – mne – my – nás;
b. Prezenţa la pronumele on, ona, ono la cazurile oblice a două tipuri de forme pronominale: fără prepoziţii şi cu prepoziţii (la formele pronominale cu prepoziţii apare la începutul pronumelui un n-: cf. rus.: его – у него; ceh.: jeho – od něho);
с. Absenţa cazurilor oblice la unele pronume (cf. rus.: некто, нечто) şi a nominativului la altele: cf. rus.: себя; ucr.: себе; ceh.: sebe; pol.: siebie; bulg.: себе. În plus, pronumele reflexiv în limbile slave este lipsit şi de categoriile numărului şi a genului.
2. Pronume-adjective – au, şi ele, un sens general şi indică calitatea (însuşirea) obiectului: rus.: мой, какой, этот, каждый, самый, весь, какой-нибудь; ceh.: můj, jaký, ten, každý, samotný, všechen. Majoritatea pronumelor adjective se declină după modelul adjectivelor.
3. Pronume-numerale – au, de asemenea, un sens general şi indică cantitatea obiectelor: rus.: сколько, столько, несколько. O serie de lingvişti consideră aceste pronume ca fiind numerale.
4. Pronume-adverbe – şi-au pierdut valoarea lor morfologică: rus.: здесь < *сь + де + сь; там < *та + мъ; тогда < * тъ+ гда; ceh.: zde, tam, tady, sem.
Luând în considerare principiul gramatical, pronumele-adjective şi pronumele-numerale coincid cu părţile de vorbire corespunzătoare. De aceea unii lingvişti le consideră adjective sau numerale, dar, din punct de vedere semantic ele au un caracter abstract şi general şi, pe bună dreptate, sunt incluse în cadrul pronumelor. Alţi lingvişti acceptă drept pronume ca parte de vorbire doar pronumele-substantive, deoarece şi din punct de vedere morfologic nu se aseamănă cu substantvele, având o flexiune distinctă. Din punctul nostru de vedere doar pronumele-adverbe şi-au pierdut parţial de-a lungul timpului caracterul abstract şi general specific pronumelor şi au devenit adverbe.
Pronumele personale, clasa din sistemul pronominal pe care o vom analiza, se caracterizează în toate limbile slave prin supletivism, o trăsătură specifică limbilor indo-europene. Spre exemplificare, vom oferi formele pronumelor personale de pers. a II-a, sg. şi pl., atât la nominativ cât şi la celelalte cazuri oblice, în unele limbi slave: rusă, ucraineană (limbi slave de est), limba cehă (limbă slavă de vest) şi limba bulgară (limbă slavă de sud): rus.: N.: ты, вы; G.: тебя, вас; D.: тебе, вам; Ac.: тебя, вас; I.: тобой / тобою, вами; P.: (о) тебе, (о) вас; ucr.: N.: ти, ви; G.: тебе, вас; D.: тобi, вам; Ac.: тебe, вас; I.: тобою, вами; P.: тобi, вас; ceh.: N.: ty, vy; G.: tebe, tě, vás; D.: tobě, ti, vám; Ac.: tebe, tě, vás; I.: tebou, vámi; L.: tobě, vás; V.: ty, vy; bulg.: N.: ти, вие; D.: (на) тебе, му, (на) вас, ви; Ac.: тебе, те; вас, ви. De remarcat faptul că dualul s-a păstrat doar în luzaciană şi slovenă: cf. slovenă: mîdva, vîdva.
Forma *jazъ din slava comună o întâlnim în slava veche fără j protetic: азъ. În limbile slave contemporane la pers. I sg., N. pronumele personale apar sub diferite forme. În majoritatea limbilor slave s-a păstrat forma я, cf. rus., ucr., bel.: я; ceh.: já; pol.: ja, aceasta reprezentând varianta scurtă a lui язъ. Forma aзъ, folosită adeseori în slava veche şi rusa veche bisericească, se mai întâlneşte astăzi doar în limba bulgară: аз. Pronumele personal *jazъ din slava comună s-a păstrat doar în slovenă: jáz, iar în macedoneană a suferit o transformare fonetică jac (consoana sonoră z de la sfârşitul cuvântului s-a transformat şi-n scris în perechea surdă s, fenomen fonetic specific limbilor slave mai ales în pronunţie), cf. mac.: jас.
La cazurile oblice pronumele personal de pers. I, sg. s-a format de la tema *me-, forma specifică nu numai limbilor slave, ci şi altor limbi indo-europene, cf.: G.-Ac., sg., rus.: меня; ucr.: мене; ceh.: mne, mě. În limbile slave de vest (v. ceh.: G.-Ac., sg: mě; D.: mi) întâlnim şi forme enclitice. Acest fenomen este specific şi limbilor slave de sud, cf. bulg. şi mac.: D., sg.: ми, Ac., sg.: ме. De remarcat că-n bulgară şi macedoneană, limbi slave cu un pronunţat caracter analitic, s-au păstrat doar urme ale declinării pronumelor. În limbile slave de est formele scurte de la cazurile oblice au dispărut. Totuşi, izolat, mai întâlnim forme dialectale de tipul: rus.: у ся (= у себя), у мя (= у меня).
La
pers. I, pl., N., au existat două rădăcini de la care s-au format pronumele my: m- şi n-, cf. rus.: мы;
ucr.: ми; ceh.: my; bulg. şi mac.: ние.
După cum se observă,
Procesele de analogie între cazuri au loc şi la pronumele personale de pers. a II-a, sg. şi pl., cf.: N.-G.-Ac., sg. şi pl., în rusă, ucraineană şi cehă: rus.: ты-тебя-вы-вас; ucr.: ти-тебе-ви-вас şi ceh: ty-tebe, tě-vy-vás.
Pronumele
personale de pers. a III-a s-au format în limbile slave din formele
pronumelor demonstrative din protoslavă: *jь,
*ja, *je la
cazurile oblice.
Pronumele personale de persoana a III-a au la bază formele, on ona, ono, în majoritatea limbilor slave apărând doar unele schimbări de natură fonetică de tipul: в- în ucraineană sau j- protetic în belarusă, cf.: ucr.: вона (f.) şi bel.: яна (f.). În bulgară şi macedoneană rădăcina de la care s-au format aceste pronume este т-, cf.: bulg. той (m.), тя (f.), то (n.), те (pl.). În limbile slovenă şi luzaciană mai întâlnim şi la această persoană forme de dual, cf.: luzaciană: wonaj, wonej.
Dacă
la pers. a III-a, sg.,
La cazurile oblice, atât la sg. cât şi la pl., pronumele personale de pers. a III-a au două tipuri de forme: fără prepoziţii şi cu prepoziţii. La formele pronominale cu prepoziţii apare la începutul pronumelui un н- provenit de la prepoziţiile k, s, v care, înaintea vocalelor, luau înfăţişarea *kun, *sun, *vun, cf.: rus.: его – у него; им – к ним; ceh.: jeho – od něho, jim – k nim.
În concluzie, pronumele personale în limbile slave se caracterizează prin supletivismul formelor, ceea ce constituie paricularitatea lor fundamentală.
Bibliografie
1. I. Evseev, Limba rusă contemporană, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1982.
3. J. Zlutenko, E.A. Karpilovskaja, V.I. Jarmak, Izuciaem ukrainskij jazyk (Samoucitel’), Kiev, 1996.
4. S. Karolak, D. Wasilewska, Jezyk polski (Podrzecznik), Moskva-Sankt-Peterburg, 2001.
5. N.A. Kondrašov, Slavjanskie jazyki, Moskva, 1962.
6. T.M. Lomt’ev, Sravnitel’no-istoriceskaja grammatica vostocino-slavjanskich jazykov (Morfologija), Moskva, 1961.
8. K.I. Majtinskaja, Mestoimenija v jazykach raznych sistem, Izd-vo Nauka, Moskva, 1969.
9. J. Melichar, V. Stybik, český jazyk, Praha, 1991.
11. Th. Simenschy, G. Ivănescu, Gramatica comparată a limbilor indo-europene, Bucuresti, 1981.
13. Teorija grammatiki: leksiko-grammaticeskie klassy i razrjady slov, glavnyj redaktor F.M. Berezin, Izd-vo Akademii Nauk SSSR, Moskva, 1990.
14. V.V. Vinogradov, Russkij jazyk (Grammaticeskoe ucenie o slove), 4-e izdanie, Izd-vo Russkij jazyk, Moskva, 2001.
15. A. Vraciu, Gramatica comparată a limbilor slave, Iaşi, 1971.
(Dimitrie Cantemir şi vocaţia europeană a gândirii româneşti, Simpozionul Naţional cu Participare Internaţională, Ediţia a 6-a, Iaşi: Spiru Haret, 2009, P.46-50. - ISBN: 978-973-579-160-5)